Inevitabil şi invariabil, titlul despre adevăr este subiectiv, însă argumentaţia pe care încerc să o dezvălui poate reprezenta esenţa acestui truism. Fireşte că absolut oricare cititor poate să nu fie de acord însă îmi rezerv dreptul de a crede că printre firele istoriei am reuşit să percep motivaţia ce stă în spatele aparent neînţelesului exit britanic.
Aşadar făcând un salt, istoric, peste timp, undeva la finele secolului al XIX-lea mai exact în urma constituirii Germaniei moderne pe care o cunoaştem azi, de către "cancelarul de fier" Bismarck, deci imediat anului 1871 acest nou apărut stat pe harta Europei a avut o ascensiune fulminantă - economic, politic, social şi nu în ultimul rând militar. Toţi acei oameni politici şi militari ce gravitau în orbita numitului cancelar, au constatat că, apropiindu-se fin du siecle, Germania era un pitic imperial, mai explicit, în comparaţie cu vastitatea Imperiilor coloniale britanic şi francez mai ales, ea nu se putea mândri cu prea multe. Judecând în contextul epocii, în care darwinismul social promovat ca politică de stat de către toate aceste mari conglomerate coloniale ce marşau pe ideea civilizării "omului sălbatic" fie african, asiatic etc filosofie promovată prin studii academice de către Herbert Spencer şi Oswald Spengler printre alţii, a dat apă la moara galopului către "imperialism" termen lansat de către Lenin pentru a defini ultimul stadiu de dezvoltare al capitalismului, cel în care aceşti coloşi teritoriali încercau să-şi justifice dominaţia şi asuprirea a două treimi din mapamond. Văzându-se nou creata naţiune germană în această situaţie şi având la îndemână atât atuuri economice cât şi militare şi politice a purces spre ideea de a-i ajunge din urmă pe ceilalţi competitori mult mai avansaţi. Fiind în ultimă instanţă o invidie mascată a celui care a lipsit de la împărţirea bucatelor, Germania a pornit în forţă pentru a-şi crea un loc sub soare, mai ales prin crearea unei forţe militare brute, moderne, eficientă dar cum spuneam - brută în sensul unei maşini de război. Reunind sub aceleaşi falduri pe o perioadă ce cuprinde anii anteriori izbucnirii Primei Conflagraţii Mondiale, personaje începând cu kaiserul Wilhelm al II-lea, Bismarck atât cât a creat statul german în jurul Prusiei, amiralul Tirpitz plus diverşi cancelari şi mari strategi militari unde, Moltke cel Bătrân rămâne în istorie prin crearea ideii moderne de stat-major militar. Kaiserul a încurajat permanent crearea unei marine moderne care să rivalizeze ori chiar mai mult, să detroneze "The Great Fleet", celebra flotă britanică. Aici în acest punct al acestei rivalităţi militare maritime găsim germenele a ceea ce a urmat - Marele Război, termen ce a desemnat în epocă conflictul global 1914-1918. Stim cu toţii consecinţele acestuia, beligeranţii, victorioşi sau înfrânţi. Dar nu a fost suficient, deoarece la doar două decenii, din aceleaşi spaţii teutone o nouă urgie germană se revărsa asupra mapamondului având în cârdăşie câţiva pitici satelitari.
Revenind în contemporaneitate, Nigel Farage, acel demagog ce a pus pe seama europeanului estic povara fiscală a guvernanţei britanice cu cheltuieli astronomice a reuşit să manipuleze şi să deturneze un adevăr ascuns. Acum pun o simplă întrebare: câte produse britanice de orice fel vedeţi la vânzare prin estul european, fie conserve de peşte, treninguri ori autovehicule? ( fac o paranteză pentru acele autoturisme britanice ce încă mai rulează în acest spaţiu care între timp au ajuns preponderent sub pavilion german). Răspunsul este suficient de la vedere... aproape nimic britanic prin magazinele estice. Ei... şi atunci fireşte că Farage se răţoieşte la esticul european care umple băierele germane, în timp ce exporturile britanice stagnează în aceste spaţii, totul culminând în a sa opinie cu plăţile guvernamentale british către esticul ce cheltuie aceşti bani pe produse germane.
Reîntorcându-ne la istorie ştim un lucru. Că dintre toţi membrii ante-brexit ai U.E. singura naţiune ce a învins Germania în ambele conflagraţii a fost Regatul Unit. Evident că şi Franţa a contribuit dar fără sprijin britanic, aici las de o parte armada americană, ea a fost în ambele situaţii un muribund ba mai mult între 1940 şi 1944 a stat în poziţie de drepţi în faţa agresorului nazist. Astfel se justifică atitudinea Londrei faţă de U.E. deoarece ea deşi câştigă ambele războaie cu nemulţumita Germanie din perioada 1871-1914 şi în prelungire... se vede că după mai bine de un secol de frecuşuri cu Berlinul să se trezească pe locul doi, iar azi când marile războaie nu îşi mai au loc şi sens, ea pierde marele război actual - cel economic. Ei ... şi uite aşa în spiritul politicii corecte ce domină cultura politică a zilei, pentru că nu a putut să pună pe tapet aceste adevăruri incomode dar cunoscute îşi revarsă mânia pe trogloditul estic ce umblă în trening german, conduce maşină germană şi consumă produse mai ales germane ( vezi Liedl, Penny etc).
Acest excurs prin istorie atât mai recentă cât şi mai îndepărtată poate reflecta adevărul ascuns în spatele unei retorici abrazive, fără sens am spune noi, dar până la urmă pertinente deoarece invidia a fost este şi va exista între actorii statali. Aşadar, cu toate că învingi de două ori în lupte epocale te poţi trezi că cei pe care i-ai apărat să te lase să mori de foame...
