Monday, November 14, 2016

DT - NOUA PROVOCARE.

   DT înseamnă pur şi simplu, Donald Trump. Iată că lupta "seculară" dusă de Wall-Street, stabilimentul de la Washington ( clasa politică ), Hollywood-ul şi o parte semnificativă a electoratului american nu au reuşit să oprească tsunamiul ce a "lovit" în primul rând America, iar ulterior întregul mapamond.
   Evident, sondajele de opinie ale mass-mediei mainstream, dorinţa şi aspiraţiile establishmentului creditau şi doreau victoria doamnei Clinton care îi reprezenta cu vârf şi îndesat. Dar soarta a fost alta. Aşa că un băiat ajuns la 70 de ani, provenit din New-York, a răsturnat toate sondajele şi dorinţele mogulilor media, de divertisment dar şi ai finanţei de pe Wall-Street (concitadinii săi de fapt). 
  Cine este până la urmă Donald Trump? se vor fi întrebat ulterior mulţi. Cum spuneam un new-yorkez get-beget, un capitalist în sens economic, antreprenor ca definiţie socială, un american bogat ca percepţie globală care, pur şi simplu s-a săturat de ceea ce vedea prin "ţărişoara" lui. Mai în glumă mai în serios a mai cochetat cu ideea şi altă dată, dar acum, simţind că America se duce pe râpă a ieşit cu sloganul " Să facem America măreaţă, din nou"! ( marca lui, înregistrată)... şi stupoare!!! iată că i-a ieşit.
  Vor fi fost mulţi analiştii şi vor mai fi, atât pe acilea prin Balcanica Românie cât şi aiurea ... unde printre altele Rareş Bogdan ce-şi lăuda profesorii avuţi (nu ca avere), care american, altu' german, în ;tiinţe politice, nonşalant într-o emisiune confunda Congresul american cu Senatul american ... halal analist politic, dar să revin... nu reuşeau să înţeleagă cum de a căştigat Trump ?! Răspunsuri s-au dat, s-au încercat să se dea, se vor mai da, însă nedumerirea va mai persista... cine ştie cât şi până când?
  Dându-mi şi eu cu părerea aşa ca un neofit într'ale politicii, citind şi o cărţulie despre stimabilul Donald am concluzionat anumite idei. Mergând pe firul evenimentelor, nu a trecut un mileniu ci doar opt ani de când preşedintele Obama făcea furori electorale, el un mulatru cu nume super ciudat chiar şi pentru non-americani, başca având şi un Hussein ca prenume, şi totuşi a zdrobit triumfalist. Acum, mă întreb şi eu aşa.... unde sunt toţi aceia ce l-au dus la White House pe mulatrul Hussein, care a numit-o pe madam Hillary
Secretar de Stat, fostă Prima Doamnă şi senator pe deasupra (de-a lungul anilor)? Oare s-au evaporat, căci nu pot să cred că toţi aceşti votanţi au fost atât de volatili, încât în doar opt (sau patru) ani să schimbe macazul şi să-l voteze pe cine??? nimeni altul decât mult prea controversatul Donald Trump... cred că de fapt răspunsurile care s-au dat, cum că vezi Doamne lumea s-a săturat de sistem ( sistem ce conduce SUA chiar de la 1776) nu reflectă realitatea. Aşadar, strict ca opinie personală înclin să cred că dintr-o perspectivă de psihologie umană, votantul american nu a vrut şi nu era pregătit să fie condus de către un reprezentant al sexului slab, cum îndeobşte sunt numite femeile. Poate părea ciudat, însă opinia mea asta rămâne: din subconştient ori chiar pe bune, electoratul american nu a dorit ca funcţia supremă să o deţină reprezentantul sexului slab. Argumente ar fi, căci America chiar se revendică a fi o naţiune macho, iar Trump chiar duce macismul la superlativ. Dacă privim spre Germania merkelistă ori mai nou Britannia may-istă nu prera inspiră teamă prin stepa rusă ori la nord de Himalaya. Sociologic s-a demonstrat că votantul majoritar al lui Trump a fost bărbatul alb de 45 de ani sau peste. Evident acesta este doar un argument, altul ar fi că doamna Clinton chiar a fost neglijentă în serviciul public (vezi e-mailurile), a fost ambiguă de-a lungul carierei politice iar până la urmă era cam nefirească idea unei dinastii Clinton ce se perindă recurent pe la Casa Albă. Părea hilar să te gândeşti că n-o fi în toată America altul decât ca soţia să vină pe urmele soţului ca să conducă ţara! Pot fi considerate aspecte secundare, deoarece lupta s-a dus pe programe, pe ce va face fiecare, mai ales în interior... iar răspunsul l-a dat electoratul! citind discursuri publice de-ale lui Trump am realizat că: omul nefăcând politică la nivel înalt, nu avea un discurs rafinat politicianist ci o retorică mai abrazivă, toate calate pe experienţa personală de viaţă ca antreprenor, însă un discurs al concretului, alăturat averii dobândite prin forţe proprii. Fiind deja o persoană publică, de decenii, chiar personaj în filme sau show-uri media, avea deja notorietate, însă una prost înţeleasă. S-a crezut că acest fenotip uman aparţine doar entertainmentului, iar în politică ar fi un clovn picaresc din zodia fanfaronadei. Iată că nu a fost deloc aşa! Cum spuneam, citind acea cărţulie despre Trump, dincolo că pe bună dreptate a răzbit între rechinii marelui business american, avea motive să se etaleze, deoarece omenirea se află sub mantia expunerii maximale... nu degeaba metrosexualul reprezintă chintesenţa succesului. Trump poate fi judecat ca anti-sistem când spune ceea ce gândeşte nefiind constrâns de interese de partid (meschine adeseori), "sfidând" ideologii decrepite care nu mai impresioneză un electorat ce nu stă toată ziua să analizeze corectitudinea politică, ori cum stă treaba cu valorile, să pună în balanţă dacă s-a ieşit din schema ideologiei de partid etc. Acest electorat, nici mai cu moţ nici mai şcolit ca altul din lumea întâi, a vrut ceva concret, ceva care rezona în interiorul lui şi cel mai mult, tot ca opinie personală -  distanţa între America reală şi percepţia ei ca super-putere implicită, aspect pe care americanul obişnuit nu-l mai găseşte în realitatea lui cotidiană. Trăia un mit, dar un mit al sistemului internaţional, nu al lui personal, iar establishmentul american s-a cramponat şi cantonat for ever în acest mit, mit cu care se hrănea şi pe care vroia să-l perpetueze, uitând de astronomica datorie publică, schimburi economice dezastruoase cu Asia preponderent, dar nu numai, cu scurgerea în aceeaşi zonă sau la sud în Mexic atât a milioane de locuri de muncă dar şi a capitalului, totul pentru maximalizarea profiturilor unui procent infim american. Aşadar politicile lui Trump au caracter autarhic, oarecum naţionalist şi stupoare! chiar o tuşă de socialism, conform discursurilor sale publice. Demantelând ideologia de partid, Trump a pus pe tapet pragmatismul, interesul american (de altfel onest, deoarece orice naţiune are interese proprii) şi a expus franc opiniile sale pornind de la înălţimea funcţiei şi puterii Americii. Nimic nou sub soare, doar că prea binele făcut prin lume a expus America prea mult, aducând-o la sapă de lemn. O întrebare care spune multe, pusă de Trump: când aţi văzut ultima dată un Chevrolet prin Tokio? - şi nu pentru că industria auto americană nu produce, cât pentru că politicile restrictive japoneze, naţionalismul economic japonez etc au cauzat toate acestea.
 Pâna să ajung să-l citesc pe Trump, evident că am căzut pradă presei mainstream ce-l demoniza, crezând că moderaţia clintoniană va răzbi, însă nimic din discursul său nu pare atât de deplasat (mici, mici excepţii doar) cât efectivele probleme economice, sociale etc ale Americii.   
  Aşadar bun venit, DT!
Post a Comment