Putem număra pe ore timpul rămas până la instalarea unui nou locatar în Pennsylvania Avenue. Aşadar scrutinul electoral american ce ţine pe jăratec mapamondul, ce de facto este deja în desfăşurare începând cu săptămâna trecută, ţinând cont de particularităţile sistemului electiv american. Cei doi protagonişti ce sunt arhicunoscuţi atât prin prestaţiile avute în dezbaterile televizate, ce au făcut deliciul publicului, cât şi prin notorietatea fiecăruia, Clinton ca fostă Primă doamnă dar şi ca un cunoscut om politic iar Trump ca magnat, nonconformist şi excelând prin faptul că ajuns la 70 de ani nu a deţinut niciodată vreo funcţie politică.
Aşadar o premieră pe scena politică americană unde pe ambele laturi ale eşichierului ideologic avem parte de numita premieră, mai explicit o femeie vs. un "intrus". Evident că aceste premiere, trecând dincolo de prestaţia celor doi în campanie, ţin ştacheta ridicată foarte sus, vis-a-vis de interesul atât a poporului american cât şi al întregii omeniri cum spuneam, pentru noul preşedinte ce se va instala la Casa Albă.
Deoarece am intrat în al doilea secol american iar provocările la nivel internaţional sunt la fel de angajante pentru titularul de la White House, nu mai trebuie reamintit aspectul că întradevăr tot mapamondul cu căţel şi purcel stă în expectativă aşteptând decizia electoratului american, decizie care va da cursul politic pentru anii ce vin şi pentru că cei doi protagonişti reprezintă acele premiere, lumea se întreabă din colţ în colţ... ce şi cum va fi?
Doamna Clinton reprezintă establishmentul de la Washington, iar ca dovadă mai bună nu putem lua decât aspectul că inclusiv preşedintele Partidului Republican, liderul Camerei Reprezentanţilor ori membri marcanţi ai aceluiaşi partid ca senatorul McCain, fostul Secretar de Stat C.Powell sau ex-candidatul Mitt Romney au declarat făţiş că nu sprijină candidatura lui Trump, aşadar omul lor. Reprezintă fără doar şi poate un aspect inedit, probabil unic în istoria americană, ca propriului tău candidat să-i spui pas făţiş, fără ascunzişuri. Trecând de acest aspect, doamna Clinton este o obamistă poziţionată o idee mai la dreapta, însă păstrând linia directoare ideologică a Partidului Democrat. Având suficiente chichiţe dezvăluite şi mai în urmă dar şi mai recent de către Poliţia Federală, totuşi fiind pe Potomac de mai bine de un sfert de secol cunoaşte dedesubturile politicii americane, dincolo de aspectul că oricum a mai locuit la Casa Albă vreme de opt ani. Deci o putem acuza de orice, doar de lipsă de experienţă nu, cu atât mai mult că este hârşită şi în bătălia pe politici publice (interne) deoarece a fost şi senator. Având un discurs mai moderat decât al contracandidatului, având în spate şi media mainstream, mogulii de la Hollywood ori forţa financiară a Wall-Street-ului a fost până pe ultimii metri favoritul cursei, însă tulburarea apelor de către FBI a bulversat avantajele pe care le deţinea. Lupta s-a dus oricum pe problemele interne de la imigraţie şi locuri de muncă până la primirea de refugiaţi din Orient, avort-unde şi România a fost pomenită, ori relocarea unor industrii în interiorul sau afara ţării pe fondul globalizării. Chestiunile de politică externă, cum spuneam, păstreză linia politicii de colaborare, deschisă de către W. Wilson în urmă cu un secol, ce dau conturul ideologic al democraţilor, evident cu particulariţăţile fiecărui titular al fotoliului prezidenţial, unde evenimentele de moment pun eticheta administraţiei respective. Făcând aşadar un arc peste timp de la Wilson la Obama, democraţii au fost in genere porumbeii iar republicanii ulii. Ca un paradox până la urmă, atât în Primul cât şi în al Doilea Război Mondial, Casa Albă era democrată.
Donald Trump care de-a lungul ultimelor două decenii a trecut când de la democraţi la republicani, cînd invers, este catalogat de media globală că ar fi candidatul antisistem. Fireşte, ţinând cont de faptul că pe linie de partid fiind doar un simplu membru fără funcţie la orice nivel, la momentul când în urma a 16 tururi succesive în interiorul partidului s-a văzut în postura de ultim rămas, şi-a permis să eludeze tradiţia GOP ( Bătrânul Vechi Partid), vorbind de tradiţie exprimam ideologia, putând să-şi exprime liber opiniile politice. Analizând discursul lui Trump, el spune adevăruri incomode, pe care acei lideri din propriul partid probabil că le gândesc ori probabil că sunt în asentimentul lui, însă atât politica de corectitudine cât şi discursul politic cu retorica sa delicată, cu iz de limbaj diplomatic nu le permit să-i acorde carte blanche. Trump par excellence
a fost omul spectacol, neinhibat, fără compromisuri, din topor cum se zice în popor... însă a prins, ceea ce denotă că o parte însemnată a electoratului american asta doreşte. Analizând mai detailat programele sale de politici interne, ele vorbesc acelei majorităţi tăcute de care vorbea un antecesor de-al său pe linie de partid, fostul preşedinte Nixon, populaţia din centrul Statelor Unite, din zonele rurale care întotdeauna au fost mai conservatoare şi au reprezentat acele gulere albastre (muncitori manuali etc) care în ultimele două decade şi-au pierdut cu milioanele locurile de muncă, mai ales din cauza reginei Globalizare dar şi imigranţilor într-o anumită măsură.
Polarizarea excesivă a societăţii americane, creată de acest inedit al premierelor, ne va da răspuns în decurs de mai puţin de o sută de ore despre noul preşedinte. Evident că şi în România, clasa politică şi nu numai aşteaptă asiduu noua administraţie, iar vocaliza este îndreptată în direcţia pro-Clinton. Deoarece fiind privită mai moderată, neavând discursul tranşant şi imprevizibilitatea lui Trump, este privită ca o speranţă pentru România, însă nu trebuie să cădem în plasă, iar dacă Trump va prelua frâiele în Biroul Oval nu-şi va tempera atât retorica cât şi atitudinea. Nu pot să cred că venind Trump, va fi atât de exuberant pe cât a lăsat să transpară în campanie, ci cred că a fost o atenţionare a acelora care s-ar putea simţi cu musca pe căciulă pornind de la musulmanii din America, invazia a milioane de clandestini dinspre Mexic, Europa ce e apărată pe banii contribuabilului american, punerea Rusiei pe picior de egalitate cu America, dându-i prestigiul pe care il clamează - sunt tot atâtea aspecte care il livrează pe Don in afara sistemului şi a discursului politic american post Război Rece.
Personal înclin să cred că moderaţia o va aduce pe doamna Clinton în oficiu dar să nu anticipăm... nebănuite sunt căile Proniei Divine.
No comments:
Post a Comment