Wednesday, December 28, 2016

ESTE AMERICA O COLONIE ISRAELIANĂ? SAU E PE CALE SĂ DEVINĂ?

  Sunt ani buni dacă nu decenii în care de la oameni de rând până la somităţi gen Noam Chomsky, culmea ... şi evreu (ca etnie) şi american (ca cetăţenie), susţin care mai voalat, care mai ferm nimic altceva decât că, Statele Unite nu sunt altceva decât colonia Israelului. Nu am folosit ghilimelele de rigoare pentru a întări sensul propriu pe care numiţii îl atribuie Americii.
  Făcând un salt în istorie, este bine ştiut că de obicei o mare putere, fie militară, teritorială sau ambele coroborate reuşea să se facă prin varii mijloace posesoarea unui sau unor teritorii ce ulterior ajungeau în postura ingrată de colonie. Aşa a fost şi cazul Indiei, o ţară imensă cu populaţie imensă şi culmea... minuscula Britanie cu doar o mână de oamenii (aproximativ 10 000) a ţinut-o sub jugul colonial sute de ani storcând-o fără milă, iar repercursiunile negative le va mai percepe multe decenii de acum înainte, întreaga societate indiană.
  Există voci care aduc în "instanţă" probatoriu prin care situaţia Statelor Unite de azi nu este foarte departe de cea a Indiei de odinioară!!! Evident că mulţi ar ridica sprânceana, deoarece America ultimului secol aproximativ, a fost privită ca noul imperiu par execellence, întradevăr unul de tip nou cu o altă abordare şi alt gen de persuasivitate. Însă, se pare că s-au ori ne-au înşelat. Printr-o analiză şi scoaterea în faţă a unor exemple de către anumiţi observatori mai atenţi ai Americii contemporane, mai ales din interiorul ei, putem conchide de neconceputul, adicătelea nici mai mult nici mai puţin, America în postura de colonie. 
  AIPAC sau The American Israel Public Affairs Committee, unul dintre cele mai influente şi puternice din cele aproximativ 5000!!! de lobby-uri pro-Israel ce funcţionează în America, este arhicunoscut ca potenţă în interiorul societăţii americane. Câteva exemple sunt definitorii, cum ar fi controlul asupra Congresului de către Israel, chestiune ce este în dezbatere în interiorul societăţii americane ori recentele susţineri de către miliardari evrei atât a candidatului republican cât şi democrat (Saban şi Adelson) sau faptul că o treime din membrii Curţii Supreme va fi evreiască iar judecătorii au legături familiale cu membrii ai comunităţii evreieşti. Un bun exemplu îl reprezintă intimidarea reuşită a Israelului asupra magistratului Goldstone. Se spune şi se pare că e şi dovedit că cei care critică lobby-ul israelian sunt marginalizaţi cu toate mijloacele posibile ajungând să fie catalogaţi ca antisemiţi. Un bun exemplu îl reprezintă şi colosalele sume de ajutor financiar pe care Washingtonul le oferă anual Israelului în ciuda faptului că PIB-ul său per capita depăşeşte multe state din UE. 
   Un paralelism între colonialismul britanic şi ce vedem azi în America, este reprezentat de aspectul că în India colonială nici un englez nu critica ţara mamă, chit că Britannia era întoarsă pe dos adeseori din punct de vedere politic, iar în insule presa pur şi simplu desfinţa constant diversele politici ale Londrei. Azi, în Israel presa liberă îl compară adesea pe premierul în exerciţiu Netanyahu cu Hitler, ori spune că statul evreu este rasist şi duce politici de apartheid etc,etc. Trecând peste ocean niciun ziar nu vorbeşte despre asemenea lucruri, deoarece se găsesc diverse motivaţii, iar cei care trec linia devin automat antisemiţi fie evrei ori ba. Ori, în timpul dezbaterii în Congres a acordului cu Iranul negociat de actuala administraţie, senatorul Chuck Schumer a spus că el ar da vot de blam nu dintr-o analiză independentă ci pentru că asta doreşte Netanyahu!!! Deci un senator al Statelor Unite spune făţiş că ar face politica altei ţări dar nimeni nu a spus ceva de o eventuală demisie!!! Sau momentul în care acelaşi Netanyahu vorbea în plenul Congresului american făcând lobby pe faţă contra acordului iranian!!! trecând peste preşedinte care a luat poziţie ca în faţa unor nori pe cer. 
  În această scurtă analiză nu sunt luate în considerare aspectele dacă politica anti-arabă în general ori contra Iranului dusă de către statul Israel în turbulentul Orient Mijlociu este pozitivă ori negativă, ci obedienţa şi slăbiciunea Americii în faţa Israelului ca aceea a unei cvasi-colonii.

No comments: