Sunday, November 26, 2017

NIMIC NOU SUB SOARE

   Undeva în Biblie există această formulare ce dă apă la moara ideii că în ciuda unor mari aşteptări din anumite direcţii, se pare că ne înşelăm amarnic. Aşadar, odată cu intrarea în manualele de istorie şi nu numai, sistemele de tip totalitar colectivist au fost puse la index, analizate şi răs-analizate iar în antiteză ni s-a prezentat şi inoculat cât de măreţe, glorioase şi benefice sunt sistemele democraţiilor liberale. Se pare că lucrurile nu sunt chiar aşa, cel puţin din punctul de vedere al unui fost profesor, o somitate am putea spune dacă luăm în considerare două ph.d- uri ce figurau în al său cv, dar care o viaţă întreagă a fost un fel de personaj quijotesc ce lupta cu morile de vânt ale manipulării şi minciunii marilor democraţii. Antony Sutton nu spune prea multe privit fiind ca un istoric, istoric ieşit din cutuma oficială a sistemului, a fost un nativ britanic ce obţinea un doctorat în economie pe tărâmul Albionului imediat după tăvălugul nazist, ca ulterior să traverseze Atlanticul, iar acolo în the promise land să ajungă să se confrunte în premieră cu sistemul, când aprofundând anumite aspecte ce l-au surprins să ajungă în situaţia de a fi boicotat de către UCLA ( marea universitate californiană) abia ulterior la o alta să obţină al doilea titlu, mai sus pomenit. 
  De-a lungul vieţii a scris 26 de cărţi, însă una cel puţin atrage atenţia făcându-mă să dau curs acestui articol. În anii 70 ai secolului trecut Sutton publica o carte ce atât atunci cât şi azi este boicotată deoarece punea într-o lumină mai mult decât dificilă establishmentul de peste ocean, avănd următorul titlu suficient de edificativ pentru a purcede în a trece dincolo de coperţi: "Wall-Street şi Revoluţia Bolşevică". Un titlu ce nu prea lasă loc unor compromisuri, ceea ce a făcut ca Sutton să fie un demn reprezentant al undergroundului academic toată viaţa, el părăsind-o într-un anonimat aproape perfect. În ciuda faptului că a predat la California State University sau ca cercetător la Hoover Institute din Stanford, el nu a lăsat loc niciunui parti-pris cu sistemul, cum o denotă şi acest citat dintr-o conferinţă unde susţinea că în universităţi se studiază preponderent minciuni: "Este istoria establishmentului, istoria oficială, care domină manualele istorice, editurile importante, media şi rafturile bibliotecilor. Linia oficială presupune întotdeauna că evenimentele precum războaiele, revoluţiile, scandalurile, asasinatele sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, rezultatul unor evenimente fără legătură între ele. Prin definiţie, ele NICIODATĂ nu pot fi opera unor conspiraţii, nu pot apărea din acţiunea planificată şi premeditată a unor grupuri". Ce sugera el aici, în contextul acestui articol reprezentau aspecte ce l-au ţinut întreaga viaţa la marginea lumii academice ce nu l-a exonerat cum şi declara: "Am fost forţat să plec de la două universităţi (UCLA şi Stanford) mi-a fost refuzat profesoratul la Cal Tech Los Angeles. De fiecare dată când scriu ceva, se pare că lezez persoane sus-puse şi sunt aruncat în gura lupilor". În urma publicării unei cărţi, Hoover Institute l-a concediat, motivând că a prezentat informaţii confidenţiale şi că a plagiat, în ciuda faptului că prezenta documente declasificate, başca Glenn Campbell directorul Institutului, ce ulteriror va fi consilierul de politică externă a preşedintelui R. Reagan îl considera "o problemă" declarându-l persona non grata. Cartea în speţă ilustrează complicitatea criminală pe care reprezentanţii sistemului anglo-saxon au avut-o atât cu Revoluţia Bolşevică, cât şi punerea temeliei puterii leniniste în timp, atât prin ajutor financiar cât şi tehnologic, militar şi logistic. Beneficiind de tiraje liliputane, cărţile sale constant boicotate totuşi au avut recunoaştere din partea unor somităţi care îl citau, ca în cazul profesorului de la Harvard Richard Pipes expert în istoria rusă, ori politologul Z. Brzezinski personaj marcant al Comisiei Trilaterale ce confirma explicit spusele sale:" Pentru dovezi impresionante privind implicarea apuseană in prima fază a creşterii economice sovietice, vezi lucrarea lui A. Sutton...".Mergând de la prezentarea unor surse oficiale unde arată că L. Troţki a beneficiat de un paşaport american prin intermediul preşedintelui W. Wilson pentru a-i facilita părăsirea Canadei, trecând la telegrama din 1918 a ambasadorului american în Rusia ce chipurile era în Război Civil bolşevici vs ţarişti (sprijiniţi de vest) ce stipula amical: "Troţki doreşte cinci ofiţeri americani pentru a lucra în calitate de inspectori militari şi mai solicită personal feroviar calificat plus echipamente" sau recomandarea lui E.House consilierul lui Wilson, de suprimare a articolelor din presa americană unde bolşevicii erau demonizaţi până la oferirea la lumina zilei a unui milion de dolari de către W.B.Thompson, presedintele Rezervei Federale din New-York, toate converg spre idea că Lenin şi ai săi acoliţi au fost susţinuţi de la cel mai înalt nivel politic şi bancar unde nu în ultimul rând T. Lamont un partener J.P.Morgan critica guvernul britanic antibolşevic, ce subit a cotit-o conform liniei "oficiale". Aceeaşi carte demonstrează şi respinge contribuţia majoră a finanţei evreieşti aspect căruia îi căzuse pradă şi Churchill, relevând de fapt că, oligarhia albă protestantă anglo-saxonă (WASP) conducea de fapt jocul, joc în care Sutton susţine că aceşti bancheri au marşat pe bolşevici deoarece urmăreau distrugerea unui competitor emergent cum se pare că era Imperiul Ţarist în acel moment deoarece avea în 1917 cea mai rapidă creştere economică din lume, datorie externă mică, inflaţie cvasi-inexistentă, economie inovativă, el susţinând că în epocă Rusia se putea compara cu orice ţară din lume sub aspect tehnologic.
  Evident că cine va citi întregul tom va descoperi mult mai multe adevăruri incomode, nouă rămânându-ne consolarea amară că ... nimic nu e nou sub soare.
Post a Comment