Monday, July 27, 2015

SUPOZITIA GRESITA

  Este arhicunoscut razboiul declarat de catre fosta administratie prezidentiala Bush-fiul, razboi ce se perpetueaza si azi, contra terorismului in general si a celui de factura islamismului in particular. Noua era in care omenirea a intrat odata cu atentatul de la 11 septembrie 2001 a dus la modificari complexe pe diverse paliere ale societatii ca sa nu spunem ca intrinsec societatea in ansamblul ei s-a schimbat ireversibil, pornind de la masurile uneori excesive de securitate ce au creat isteria " Big Brother " ce au plasat individul sub imperiul lipsei unei vieti private. Evident ca recrudescenta atentatelor si ascensiunea infamei ISIS sunt tot atatea laitmotive de accelerarea acestui razboi asimetric contra combatantilor teroristi.
  O recenta " scurgere " spre prestigiosul cotidian Washington Post ce aminteste intr-un anume fel de cazul Watergate ( subliniez... intr-un anume fel, nu ca si continut ) a pus intr-o lumina proasta lupta desfasurata mai ales pe frontul invizibil al conflictului contraterorist. La momentul in care au cazut rand pe rand ca in celebrul principiu al dominoului regimuri oligarhice, cvasi-totalitare fenomen cunoscut indeobste ca " Primavara araba ", emulatia ce s-a creat in jurul acestor miscari ce se asteptau sa aduca o noua dimensiune in societatile arabe ancorate intr-un anacronism a sucombat la fel de subit, ducand finalmente la o dezamagire si deziluzie germeni ce au premers accelerarea necum descresterea influentei al - Qaeda iar in subsidiar aparitia de nicaieri a Califatului islamist. Nu putini au fost aceia care de la entuziasmul din prima faza ce botezau fenomenul ca pe o " primavara " asadar o germinare, sa accepte azi ca mai degraba s-a intrat intr-o iarna ce au transformat iluziile in deziluzii. Fostul director adjunct al CIA Michael Morell, in cartea ce urmeaza ori probabil de putin timp deja se afla pe rafturile librariilor americane, " The Great War of Our Times " ( adica - Marele Razboi al Timpurilor Noastre pentru cei ce nu sunt foarte familiarizati cu limba engleza ), carte pe care ziarul mai sus pomenit a pus mana inainte de a vedea lumina tiparului... de unde acea paralela cu scurgerea de la cladirea Watergate... evidentiaza supozitiile gresite facute de serviciile secrete americane cand concluzionau ca al-Qaeda va intra intr-o criza ori chiar o disoluite in urma lichidarii lui bin Laden coroborat cu asteptarile mult trambitatei " Primaveri arabe ". Ei, se pare ca s-au inselat, chiar amarnic daca privim in lumina unor citate " furate " din cartea lui Morell; " am crezut si am informat factorii politici ca aceasta explozie de revolte populare va produce distrugeri al-Qaeda prin subminarea imaginii grupului " sau " Primavara araba a fost o binefacere pentru extremistii islamici din Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Din perspectiva combaterii terorismului, Primavara araba s-a transformat intr-o iarna. " Cuvinte ravasitoare care evidentiaza supozitia gresita facuta de catre agentiile de informatii americane si scot in evidenta carente sau tare ale CIA. Tinand cont ca ea parvine de la nivelul cel mai de sus al Agentiei nu de la un fite-cine, releva magnitudinea de lipsa de performanta a intelligence-ului american, deoarece o aruncare simpla a unei priviri in teren releva amploarea expansiunii islamismului in tari ca Irak, Siria, Yemen, Libia sau Egipt. Aceasta mana cereasca am putea spune noi, ce a venit ca o manusa pentru islamisti da fiori reci pe fruntile oficialilor americani ce mai deunazi au redimensionat calculul lungimii conflictului, ducandu-l in timp cu mai bine de zece ani in viitor. Morell puncta in analizele sale ca in ciuda unor ambitii limitate strict regional ce se degaja din militantismul ISIS el considera ca ideologic putem pune semnul egal intre al-Qaeda si Califat. " Statul Islamic si-a anuntat intentiile de a ne ataca. La fel si bin Laden " spune el la un moment dat in lucrare.
  Asadar aceasta " bomba " editoriala, ce pune intr-o lumina mai mult decat incomfortabila CIA, deoarece contine critici virulente la adresa-i, nu face decat sa dea apa la moara presei si opiniei publice avide de culisele puterii si lupta din transeele frontului invizibil. Morell a fost director adjunct al CIA din 2010 pana in 2013 iar in 2011 a fost chiar director plin cand i-a tinut locul lui Leon Panetta, numit secretar al Apararii.

No comments: