BREXIT-ul, UNIUNEA şi STATELE UNITE

  Este deja istorie, decizia britanică din 23 iunie 2016 de a părăsi construcţia europeană pentru un viitor mai  "luminos", evident în mintea lor obosită... a celor care au văzut în Brexit un nou început, restabilirea independenţei şi mai ales a mândriei Albionului. Nimic mai fals, mon cher John Bull.

  Uniunea Europeană, aşa cum o ştim şi percepem azi, reprezintă rezultatul istoricei reconcilieri germano-franceze care în decursul a şapte decenii au zdruncinat ireversibil prin cele trei războaie duse între ele întregul construct geopolitic mondial. Ce este mai puţin sau deloc cunoscut de către majoritatea cetăţenilor europeni şi nu  numai, îl reprezintă aspectul că în spatele acestei instituţii, recte Uniunea Europeană s-au aflat întotdeauna Statele Unite. Da, precum auziţi... şi nu trebuie să constituie o mirare, dacă facem un salt înapoi în timp imediat după destrămarea Reich-ului nazist. În acele zile, când ameninţarea sovietică asupra unei bune părţi a Europei era o certitudine, iar cei care au avut " norocul " să cunoască aceasta cu atât mai mult, Washingtonul de unul singur a trebuit să facă faţă unor provocări extreme, ştiindu-se că atât Imperiul Britanic cât şi surata franceză erau doi muribunzi ce stăteau să-şi dea obştescul sfârşit. Ei bine, în frenezia şi efervescenţa acelor zile, când America de facto conducea lumea, a înţeles că Stalin aplica mot-a-mot doctrina războiului ideologic de a transforma întregul mapamond în roşu. 

  Aşadar, declaraţia Schuman de reconciliere franco-germană, a fost o idee a Secretarului de Stat din administraţia Truman, Dean Achenson, idee prin care administraţia pomenită a constrâns mergând până la ameninţări directe Franţa de a accepta noua construcţie europeană. Truman a sesizat că Acordul de la Yalta se duce pe apa sâmbetei, aşa că avea nevoie de un front unit al democraţiilor vestice în faţa pericolului sovietic. Începând cu sfârşitul anilor '40 ai secolului trecut toate administraţiile americane ulterioare au finanţat pe ascuns ridicarea U.E. la ceea ce reprezintă ea azi. Deci, ne stârneşte un zâmbet antamarea Brexit-ului, că vezi Doamne chipurile facem ( britanicii ) jocul Americii, ori euroscepticii continentali care au vrut să vadă permanent U.E. ca pe o kabbală americano-britanică de dominaţie a ţărilor de pe Bătrânul Continent. Faptul că, Londra a schimbat macazul, votând ieşirea, a încurcat ideea americană a unei Europe puternice, punându-i în dilemă pe toţi acei oameni politici europeni care chiar credeau în presupusa kabbală ... lăsându-i cu buzele umflate. Porninând de la de Gaulle trecând pe la le Pen sau alţii toţi au fost americanofobi convinşi, care credeau că prezenţa britanică în structurile europene reprezintă calul troian american în Europa. Nimic mai fals. Iar pentru britanicii având repulsie totală vis-a-vis de Uniune, trebuie să cunoască aspectul covârşitor că Jean Monnet, unul dintre Părinţii Fondatori ai construcţiei europene, a fost în perioada Războiului Mondial, " ochii şi urechile " preşedintelui F.D. Roosevelt în Europa, deci el lucra eminamente în slujba unei idei americane. Deci stimaţi britanici! De unde " ura " contra U.E.? când Uniunea este o construcţie americană, iar dacă stimabilii britanici ar fi mai informaţi ar cunoaşte aspectul deloc surprinzător că, serviciile secrete americane au finanţat mişcarea europeană în taină zeci de ani şi au dus o muncă de Sisif pentru a introduce Regatul Unit în proiectul comunitar.

 O pleiadă de foşti directori ai C.I.A incepând cu legendarul Bill Donovan primul director al părintelui numitei agenţii, cel ce a ţinut hăţurile OSS-ului în perioada marasmului Axei, continuând cu nu mai puţin celebrii Walter Bedell Smith şi Allen Dulles ce în plin Război Rece au condus cu cinism Agenţia, absolut toţi au dus o politică de forţă pentru construcţia Uniunii Europene. Şi atunci, recurent punem fireasca intrebare: - ce a urmărit Marea Britanie prin ieşirea din familia europeană, când este bine ştiută relaţia specială din ultimele decenii bune dintre Londra şi Washington? Pentru a descuraja orice decizie de a părăsi Uniunea, preşedintele Obama se exprima în aprilie acest an pe Tamisa că " în cazul în care Marea Britanie părăseşte U.E., ar putea dura cinci, chiar 10 ani să ajungem la un rezultat " vizat fiind acordul de liber schimb S.U.A-U.E. deoarece prin secesiune Regatul se autoexclude de la acesta. Întradevăr au existat şi viziuni, minoritare oricum, în spectrul politic american care au vrut să vadă în noua construcţie un superstat rival Americii. 

 Concluzia care se desprinde, având şi avantajul unor documente inedite, o reprezintă aspectul că Brexit-ul a luat pe picior greşit atât America, cât şi Uniunea şi nu în ultimul rând numeroşi britanici care a doua zi deja o dădeau la întors. Puse cap la cap, putem spune că este o ironie a sorţii ca taman cel mai bun şi obedient aliat american din cadrul Uniunii să boicoteze şi să pună în pericol o muncă de aproape un secol dusă de pe malurile Potomacului, iar simultan acei anglofobi notorii cum sunt francezii să realizeze prea târziu că este în detrimentul Uniunii acest Brexit laş până la urmă, iar finalmente toţi britanicii să rămână profund nedumeriţi de ceea ce s-a întâmplat.

  Din toată ecuaţia, pierde atât America, cât şi Uniunea şi Regatul Unit iar marele câştigător este evident... Rusia cu Putin jubilând.

BANCURI

  Incendiu mare la un spital.
Ca de obicei, sosesc operativ SMURD-ul şi pompierii.
Acţionează organizat, se luptă cu flăcările, îşi fac treaba profesionist, sting incendiul şi intervin pentru salvarea persoanelor aflate în pericol. La urmă, şeful formaţiei raporteză managerului de spital:
- Domnule doctor, operaţiunea a fost încheiată cu succes, au fost salvaţi aproape toţi, doar la subsol, din cele trei persoane inconştiente găsite acolo, doar două am reuşit să le resuscităm, una... din păcate, a murit. Ne pare rău...
Doctorul:
- Măi, sunteţi nebuni? La subsol, se află... morga!!!

Ionel şi Marioara erau amândoi pacienţi într-un spital de boli mintale. Într-o zi, pe când sa plimbau pe lângă piscina spitalului, Ionel a sărit brusc în apă, a înotat până la fund şi a rămas acolo. Marioara a sărit repede să-l salveze. A înotat şi ea până la fund şi l-a scos pe Ionel din apă. La auzul acestei fapte eroice, asistenta şefă a ordonat ca Marioara să fie externată din spital, deoarece o consideră acum stabilă mintal. Asistenta s-a dus la Marioara să-i dea vestea şi i-a spus:

- Marioara, am o veste bună şi una rea. Vestea bună este că vei fi externată. Din moment ce ai fost capabilă să reacţionezi în mod raţional la o criză şi să salvezi viaţa unui alt pacient, am ajuns la concluzia că fapta ta dovedeşte o deplină sănătate mintală. Vestea rea e că Ionel, pacientul pe care l-ai salvat, s-a spânzurat cu cordonul de la halatul de baie. Îmi pare nespus de rău, dar a murit.

La aceasta, Marioara răspunse:

- Nu s-a spânzurat. L-am pus eu acolo, să se usuce...

  

LUNGA VARA FIERBINTE

  Am avut Brexit, am avut puciul ratat din Istanbul spre Anatolia şi ieri am avut ... stupoare, o mostră consecventă de machiavelism ... a se citi realism politic.

  După turbulenţa în care intraseră relaţiile bilaterale ruso-turceşti pe fondul doborârii unui avion militar de luptă într-o zonă no man-s land - teritoriu al nimănui iată minunea ... vizita, am putea spune istorică, de ieri a dictatorului Erdogan în oraşul natal al lui Vladimir Vladimirovici, fostul Leningrad sovietic, adicătelea actualul Sankt-Petersburg. Evident că dincolo de discuţiile pentru presă şi urechile noastre, ale celor din public, s-au discutat chestiuni importante ce le vom afla ... aşa mai târziu, înţelegeţi cum ... este clar că cei doi lideri au nevoie unul de celălalt, aşadar lăsând de o parte animozităţile ce păreau ireconciliabile pe termen mediu dacă nu lung cumva. Asistăm aşadar la prima breşă majoră în strucura ce părea de monolit a NATO, organizaţie ce se pretinde condusă cu o mână de fier dinspre Washington. Se pare că ne-am înşelat! Căci ce poate fi mai evident, decât întoarcerea cu 180 de grade a Ankarei, în urma refuzului american de a-l oferi pe tavă pe presupusul încă lider al mişcării de răsturnare a stării de fapt turceşti ... clericul Gulen, despre care Tayyip Erdogan vitupera că ar fi urmărit scoaterea sa pe uşa din dos a istoriei. 

 Din spusele unor anumite vocalize ce au un cuvânt greu de exprimat vis-a-vis de situaţia geopolitică internaţională se desprinde conturarea unei axe trilatelare Moscova-Ankara-Teheran, deoarece cu doar câteva zile în urmă a avut loc o întâlnire la nivel înalt iraniano-rusă ce prevestea următoarea de pe tabla de şah, cea turco-iraniană. Evidenţa nu mai trebuie scoasă în faţă, deoarece cine are ochi şi urechi să vadă şi audă realizează că Rusia are nevoie în Eurasia de aliaţi cât mai puternici pentru a contrabalansa monstrul creat de Statele Unite în jurul ei, atât NATO cât şi corespondentul său politic UE.Turcia joacă o chintă în două capete, având avantajul de membru al alianţei nord-atlantice, cu o armată imensă, cu baza din inima Orientului Apropiat cea de la Incirlik astfel că plaja sa de manevră este suficient de elastică ... doar să nu se rupă, întinzănd-o prea tare! iar extrema elasticităţii sale o reprezintă taman vizita de reconciliere din cursul zilei de ieri. Putin este beneficiarul puciului eşuat turcesc, deoarece s-a trezit peste noapte curtat de acest cameleon anatolian ieşind puţin din corzi ca un boxer ce mai răsufla doar din inerţie deoarece îngrădirea americană e tot mai feroce, în lumina recentului summit polonez par exemple, depăşind-o cu mult pe cea din era sovietică când era protejat de celebrul cordon sanitar creat de Stalin în estul european. Iată că apele s-au învolburat în mai puţin de o zi, asta deoarece Erdogan vede că Washingtonul îl cam ignoră, la fel madam Merkel cam trage de timp cu el, astfel ca micul sultan a cotit-o rapid spre Moscova, dând fiori reci atât pe Potomac cât şi mai aproape pe Batrânul Continent. 

 Acum se pune fireasca întrebare prin toate marile cancelarii vestice ... ce va urma ? lăsând la o parte acordurile economice dintre cele două ce propun sume astronomice, deloc neplauzibile până la urmă, este evident că la momentul în care avionul ce-l va purta la Ankara în curând pe Secretarul de Stat Kerry, el va avea o marjă de negociere mai puţin solidă, deoarece turanul Erdogan dacă va păstra aceeaşi retorică furibundă şi aceeaşi emfază se va putea trezi că Ankara va da cu flit, şantajând cu baza NATO  ori cine mai ştie ce aşi în mânecă mai deţine acest fanfaron, ce visează la trecutul eminamente defunct de mare putere a otomanilor. O lecţie a istoriei recente spune că ar trebui să nu laşi tot felul de închipuiţi să ţi se urce în cap, deoarece dacă le dai frâu liber cu greu îi mai ţii în dârlogi. Evident ca nu putem pune semnul egal între Hitler şi micul sultan, dar şantajul de care sunt convins că va fi capabil să-l joace cu Secretarul Kerry, probabil că va pune binomul SUA-UE în faţa de a oferi acestuia tot felul de pretenţii nerealiste cum ar fi : anularea vizelor pentru cetăţenii turci ce călătoresc în UE, recunoaşterea guvernării sale ca una democratică, acceptarea de a nu mai fi sprijiniţi combatanţii kurzi din Siria şi Irak de catre armata americană, extrădarea clericului Gulen etc, etc.

  Nu sţim cu certitudine de ce este capabil acest visător la glorii apuse, însă dacă puterea atât economică, cât şi politică, militară şi nu numai a lumii vestice ar ceda la şantajul cu prietenia moscovită iar în subsidiar a unei ligii pan turco-persane ce trece şi pe la Baku prin înfloritoarele câmpuri petroliere azere, atunci dintr-o perspectivă est-europeană am putea spune că pentru a păstra în siajul euro-atlantist pe aceşti otomani, am fi din nou ca în perioada Războiului Rece, mase de manevră ( a se citi de sacrificiu ) deoarece nu trebuie uitat câte şicane am avut de îndurat până a fi admişi ca membrii oricum de mâna a doua a structurilor comunitare şi euro-atlantice să nu uităm că MCV-ul este încă pe rol, iar acest trubadur asiatic ce arestează zeci de mii de generali, profesori universitari, ziarişti, lideri de opinie etc chipurile conduce un stat democrat ( cum susţinea preşedintele Obama ) ce mai mult,  catadixeşte să sfideze, să ameninţe în dreapta şi în stânga dar cel mai grav să încalce flagrant drepturile şi libertăţile atât de invocate în această lume ce încă îl curtează.

  Da, ştim că Machiavelli este părintele din care îşi trag seva Kissinger, Brzezinski, Freedman aceste eminenţe cenuşii ale politicii externe americane, dar... cum rămâne cu democraţia?

CIA CAUTĂ UN AGENT-ASASIN banc

În concurs rămân trei finalişti, doi bărbaţi şi o femeie.
Testul final; primul bărbat este dus lângă o uşă, i se dă un pistol şi i se spune că, dincolo de acea uşă, pe un scaun, se află soţia lui.
- Ucide-o!
- Glumiţi?! Nu-mi pot ucide nevasta!
- Atunci nu este o slujbă pentru tine!
Al doilea bărbat primeşte aceleaşi instrucţiuni, intră în cameră şi, după cinci minute de linişte, iese afară plângând:
- Am încercat, dar mi-e imposibil...
Vine rândul femeii. I se spune că trebuie să-şi ucidă bărbatul. Aceasta ia pistolul, intră în cameră şi se aud mai multe împuşcături, apoi strigăte, trosnete, lovituri în pereţi.
După 10 minute, se face linişte. Femeia iese obosită şi transpirată:
- Pistolul avea gloanţe oarbe. A trebuit să-l omor cu scaunul!
Morala:Angajaţi femei! Fac treaba mai serios decât bărbaţii !

NOUL IMPERIALISM

  Trecând dincolo de masacrul de la Nisa din urmă cu câteva săptămâni, ori recurenţa atentatelor de-a lungul Europei ... poate că acesta este preţul care trebuie plătit! Dezvăluirile desecretizate din e-mailurile din adresa personală a proaspătului nominalizat din partea Partidului Democrat în persoana lui miss Hillary Clinton scot în evidenţă adevăruri supărătoare ... noua faţetă a imperialismului.

  Este arhicunoscut războiul dus din iniţiativa franceză cu susţinere britanică şi ... într-un târziu americană de răsturnare a celui care mai multe decenii a condus cu mână de fier destinele Jamahiriei arabe libiene, Moammar al Gadhafi. Mai puţin ori chiar de loc sunt cunoscute cauzele ce au împins tandemul galo-britanic în răsturnarea colonelului Gadhafi, ce reuşise printr-o ingenioasă inginerie să păstreze Libia ca o oază stabilă în turbulenta lume arabo-musulmană. Punerea în lumina publică prin descretizarea lor, a celebrelor scrisori electronice clintoniene, relevă un truism care certifică aspectul că lupul şi-a schimbat părul dar nu şi năravul. Ştim că trecutul glorios francez cu măreţul său imperiu " civilizator " cum îi plăcea şi îi place în continuare Franţei să se considere ... bineînţeles aici putem include şi alte ţări cu aceste nostalgii ... a stăpânit peste o bună parte a continentului negru. 

  Revenind la " emailgate ", disponibile inclusiv pe saitul Departamentului de Stat american, găsim amploarea noului imperialism francez. Aşadar, intervenţia din 2011 a preşedintelui Sarkozy, printre altele cu ascendenţe maghiaro-moldo-ţigăneşti, din Libia, nu a reprezentat nimic altceva decât încercarea, finalmente şi reuşita, de a-l mătura pe incomodul colonel din faţa intereselor neo-imperialiste franceze. La data de 2 aprilie 2011, Sydney Blumenthal, un fost colaborator al lui Bill Clinton şi confident apropiat al soţiei Hillary, îi înmâna Secretarului de Stat H. Clinton un memorandum care conţinea aspectele reale ale intervenţiei franceze alături de rebelii libieni. Nicidecum o problematică umanitară nu a reprezentat scopul şi motivaţia înlăturării lui Gadhafi,cât interese pur strategice, economice, politice şi cireaşa de pe tort, un tezaur colosal al dictatorului, însumând 143 de tone de aur şi tot pe atâtea de argint. Scopul acestei căruţe de metale preţioase era crearea unei monede alternative, ce într-un final alunga CAF, adicătelea francul francez ce are o influenţă substanţială în Africa Francofonă, din zonă şi impunerea unei monede noi fabricată de Libia. Dincolo de aceasta, atitudinea crapuloasă a Parisului într-o retorică pur neo-imperialistă viza aspecte cum ar fi creşterea influenţei franceze în Africa de Nord, intenţia de a pune mâna pe o parte mai însemnată a petrolului libian, scoaterea dintr-un con de umbră a armatei franceze coroborat cu o anume ameliorare a situaţiei politice interne franceze. Cum spuneam, jugul lui Juggernaut compus din forţele reunite ale marilor puteri din NATO cu vârful de lance francez aveau ţintar eliminarea totala a pericolului reprezentat de Gadhafi prin încercarea de eludare a CAF în Africa francofonă. Până la urmă, nimic nou sub soare, vorba scripturii ...

  După cum bine este ştiut e-mailurile doamnei Secretar de Stat Clinton au ajuns accidental pe domeniul public, deoarece ea făcuse faţă unei anchete ce viza eroarea comisă de a folosi căsuţa privată poştală, nu una a Departamentului pe care îl reprezenta. În plină Primăvară arabă, in 2011, ofiţeri francezi din DGSE - serviciile secrete franceze, se întâlneau cu liderul Consiliului naţional de tranziţie libian - CNT, Mustafa Abdul Jalil, alături de consilierul lui Sarkozy filosoful Bernard-Henri Levy, consilier care îi spunea că palatul Elysee, recte preşedenţia franceză, recunoaşte CNT ca guvern oficial libian. Printre nenumăratele note informative venite pe sursa Sydney " Sid " Blumenthal una stipula explicit că DGSE nu acţionau în virtutea clamatelor libertăţi şi drepturi democratice franceze ci " ei se aşteptau ca noul guvern libian să favorizeze întreprinderile şi interesele naţionale franceze, în mod special cele legate de industria petrolieră ".O notă datată cu 5 mai 2011 specifica despre aşa zisele zboruri umanitare că alături de ajutor şi personal umanitar în avioanele Airbus se aflau responsabili ai Tota - o societate petrolieră puternică franceză, ai Vinci şi EADS, alţi giganţi economici francezi. Mai mult, o notă parvenind direct dinspre preşedintele Sarkozy din septembrie 2011 spunea explicit intenţia Parisului ca 35 % din industria de petrol libiană să revină întreprinderilor franceze. 

  Vedem amploarea luptei pentru influenţă, resurse, putere totul camuflat în spatele bla-bla-ului democraţie, etc simple eufemisme ce ascund faţeta întunecată a noului imperialism.

  Revenind la atentatul de la Nisa ... oare este o mână crudă a destinului răzbunător?... cu toate că nu agreem să facem conexiuni între realitate şi faţetele mistice ale existenţei.

  crapulos - vicios, hoţesc, tâlhăresc, viciat etc

  jugul lui Juggernaut - forţă destructivă de neoprit.  în mitologia indiană, Djaganath - un avatar al lui Vishnu ... credincioşii se aruncau sub roţile acestui car.