Preluând bine frâielor puterii, noua administraţie americană, totuşi, arată cam pe dos, adicătelea se pare că la manşă nu avem o guvernare, nici măcar două ci stupoare!... s-ar părea că trei. Da, precum citiţi, iar cele spuse vor trebui justificate.
Aşadar cum spuneam, începând noua administraţie în a-şi intra pe rol, turneele diplomatice susţinute de către diverşii membri ai stufoasei guvernări ne dau imboldul pentru argumentarea unei tridirecţionalităţi. În lumea diplomaţiei mondiale, când un stat este perceput ca având mai multe vocalize ce aparent sunt la acelaşi nivel creditează idea unei guvernări atipice.
Intrând în datele problemei constatăm că la Washington avem prima linei formată din apropiaţii lui Trump cum ar fi consilierul pe probleme strategice Steven Bannon, soţul Ivankăi având statut de consilier, Jared Kushner şi procurorul general Jeff Sessions unul dintre cei care are de purtat o luptă în interiorul justiţiei cu magistraţi care se opun făţiş la anumite decrete prezidenţiale (vezi cazul celor 7 ţări musulmane).
După cum creditează anumiţi analişti politici de peste ocean, o mână de politicieni de la vârful GOP ce au susţinut mai de voie mai de nevoie candidatura preşedintelui Trump, numai să nu vadă un nou democrat instalat la Casa Albă necum că l-ar fi adulat foarte mult pe Trump, aşadar şeful de cabinet şi preşedinte al Partidului Republican Reince Priebus, lui alăturându-i-se liderii majorităţilor republicane din cele două camere ale Capitoliului, Mitch McConnell şi Paul Ryan ar constitui cea de a doua guvernare care ar avea o agendă a ei proprie.
Finalmente avem "vechea gardă" a fostei administraţii Bush - acei neoconservatori, unde senatorul şi fost candidat prezidenţial John McCain conduce linia dură anti-Putin din partidul Republican iar pe aceiaşi linie aproximativă il avem pe vicepreşedintele american în exerciţiu Mike Pence, secretarul de stat fost CEO al Exxon Mobile, Rex Tillerson, secretarul Apărării generalul în retragere James Mattis, directorul CIA, Mike Pompeo şi noul consilier pentru securitate prezidenţial, generalul Herbert McMaster.
Iată puse in câteva fraze trei potenţiale echipe decizionale care după opinia aceleiaşi prese americane sunt oarecum cu carul înaintea boilor, deoarece ultima descrisă, cea a neoconşilor ar fi cea mai vizibilă, cea mai decisă şi chiar cea mai impetuoasă am putea spune, atâta timp cât generalul Mattis şi directorul Pompeo se pare că l-au eclipsat vizibil pe Secretarul de Stat Tillerson în turneele internaţionale unde vocaliza lor a fost mai auzită deoarece ei au transmis mesajele Americii atât la Bruxelles cât şi la Berlin, Tokio, Seul, Irak, Turcia şi Arabia Saudită. La Conferinţa de Securitate ţinută la Munchen, vicepreşedintele Pence şi generalul Mattis au fost cei ce au transmis mesajele administraţiei ba mai mult întâlnind şi un "fost" al administaţiei anterioare, pe Victoria Nuland.
În această lumină a unei multipolarităţi decizionale, estul european priveşte cu speranţă către al "treilea guvern" american, pe acesta văzându-l ca pe un factor de scut protector la "furor rusica" dinspre răsărit. Toate aceste frământări interne pot duce la o ineficacitate a guvernării Trump, după cum se exprimă jurnalistul Wayne Madsen un conspiraţionist de altminteri, dar anumite idei ce parvin dinspre Moscova par să confirme. Iată un exemplu din The New Yorker: "Rusia lui Putin trebuie să compenseze vulnerabilităţile economice şi geostrategice; pârghiile de influenţă tradiţionale sunt limitate şi, dacă nu ar fi o superputere economică, nu este limpede cât de mare ar fi forţa Rusiei în lume. Deci a trebuit să creăm turbulenţă in America. O ţară supusă turbulenţelor se închide în ea însăşi şi astfel Rusia are mână liberă". Deci multivocaliza oarecum antagonică reprezintă un atu pentru Rusia.
Faptul că fostul consilier pe probleme de securitate, Michael Flynn a intrat în dizgraţie, coroborat cu opozanţi atât în justiţie cât şi în administaţia federală, urmate de demisii la nivel înalt în diplomaţie îl ţin cu mâinile legate pe noul preşedinte paralizându-i uneori deciziile atât interne cât şi externe, acest fapt ducând la concluzia unora că echipa celor mai apropiaţi lui Trump pare a fi pusă cu botul pe labe de către membrii celorlalte tabere. De unde în campania electorală Trump promitea o "asanare în mlaştina" de pe Potomac, acum se pare că trebuie să arunce colacul de salvare... privind spre ameninţarea rusă. Iar ca o dovadă concludentă exprimată prin vocea unui prolific analist politic moscovit, Konstantin von Eggert, care exprima că luna de miere a lui Trump cu Rusia s-a cam încheiat: "Presa rusă riscă să pară că se gudură pe lângă Donald Trump şi toată şampania pe care am deschis-o după victoria sa ne face să părem creduli. Deci să uităm pentru moment de Trump, să ne reducem aşteptările şi să-i reinventăm imaginea în acord cu realităţile".
Se pare că bombardarea Siriei a demonstrat-o!
No comments:
Post a Comment