După cum s-a putut remarca de-a lungul existenţei acestui bloguleţ, cvasi-totalitatea postărilor aveau subiecte politice, oricum nimic personal. Ei bine azi am întors puţin foaia.
Să tot fie un an şi câteva luni în urmă când am intrat încet în lumea ultra-anduranţei, alergări ce depăşesc marathonul, alergări în munte de zeci de kilometri ori cunoscutul, cel puţin pentru unii, Ironman. Aşadar fiind la o alergare de rutină la vreo 30 km distanţă de casă, la debutul acestei primăveri alergând printr-un sat, mi-a atras atenţia o femeie în vârstă ce culegea iarbă pe marginea şoselei. Nu ştiu de unde, m-am oprit şi am abordat-o direct despre etatea sa, convins fiind că nu depăşea 82-84 ani pentru ca... stupoare! femeia culegea nonşalant la 96 de ani ierburi. Am mai schimbat câteva minute diverse impresii, suficiente să-mi nască o idee: fiind singură, mi-am zis - voi reveni cu ceva să-i aduc. Ceea ce am şi făcut mai deunăzi, şi astfel am descoperit saga unui om simplu, din popor, neavând nimic special, senzaţional dar însăşi nespecialul o făcea atât de specială, într-o lume artificială în care întotdeauna căutăm superlativul. Ce m-a intrigat în toată povestea era aspectul că doar prin prisma faptului că am ieşit la o tură de alergat, am dat de acest monument viu. Ca o acoladă, o carte cu un specific aparte pentru mine, spune că toate realizările omenirii au pornit de la alergat ( Născuţi pentru a alerga-Christopher McDougall).
Reîntorcându-mă la locul întâlnirii, i-am făcut o vizită aducându-i ce-mi propusesem şi acolo în acel mic univers am descoperit o întreagă lume, ce stă să apună dacă noi cei de acum nu luăm atitudine. În contextul zilei de azi, această poveste este chiar o pastorală, o pildă vie desprinsă din mantia celui pe care Îl sărbătorim. Aşadar Veselina, un nume arhaic, în globalizarea de nume fastuoase ce a lovit societatea noastră dar până la urmă atât de candid, ducând cu gândul la veselia trăirii, îşi duce veacul într-o casă mai veche decât veacul fiind construită la 1909 şi locuită permanent, casă pur tradiţională unde am descoperit comori. Comori de patrimoniu, straiţe făcute la războiul de ţesut, pantaloni (izmene pentru ea) foarte elaborat construiţi, cu care se juca la hore având inserat arabescuri de cipcă (modele ornamentale), pături ţărăneşti, suluri de material din cânepă, in şi altele, majoritatea făcute cu truda ei printr-o muncă sisifică ce ne duc undeva în perioada interbelică. Privind la această mogâldeaţă de om, mă gândeam la guvernările Maniu, Armand Călinescu, dictatura regală şi gardistă, Antonescu, Hitler, Stalin, comuniştii, Dej plus sfertul de secol scurs de la căderea ceauşistă, evenimente pe care Veselina le-a trăit pe viu. O mică saga cum spuneam, trăită evident într-un sat din Transilvania, dar totul marcat de drama vieţii sale. Pentru că Veselina a fost binecuvântată de pronie cu un singur fiu, pe care Cel de Sus i l-a luat în floarea vieţii la doar 23 de ani. Aşadar ea îşi duce crucea amărelii de zeci şi zeci de ani de tristeți, unde pui că a avut parte de un soţ " pe care nu-l pomenesc niciodată" cuvinte laconice care spun tot. Cu certitudine nu este unicul caz între hotarele ţării, probabil că şi alţi bătrâni singuri ajunsi la senectute în case arhaice îşi duc propria cruce. NEPĂSAREA, acesta este cuvântul magic ce cade ca un trăsnet asupra actualei generaţii în putere ce vieţuieşte în România deoarece nu pot să-mi explic cum, de la autoritatea locală până la cel din proximitate, ajungând până la întreg corpusul societal românesc stăm şi ignorăm aceste monumente până la urmă de antropologie culturală, nu în ultimă instanţă sunt cei care ne-au dat viaţă ca să fim cei care suntem azi. Pentru că, Veselina, care printre altele este plină de vivacitate ca un om în floare, prin vorbă, gestică, cuvinte pierdute, fapte, trăiri chiar reprezintă un model de studiat de antropologie culturală, fenotip social şi istorie măruntă, istoria omului din popor, nu a boierului de ieri şi parvenitului de azi. Căci actuala generaţie e mai preocupată de ce chiloţi poartă Ana Pauker ( adicătelea Elena Udrea) decât de aceste monumente vii ce ne duc în timp până la personajele din romanele lui Rebreanu, Slavici etc. cum spuneam, vivacitatea, dorinţa de a trăi, pentru că ea îmi povestea de proiecte... cum va semăna porumbul, pe care tot ea îl şi sapă, cum vrea să-şi toarne beton în curte, amăreala că nu are sprijin şi totuşi forţa vie care o ţine, tăiase lemne cu toporul a doua zi când am vizitat-o, toate acestea vorbesc de forţa monumentală a unui nonagenar, singur, femeie cu atât de puţin, plus o pensie infimă. Gândiţi-vă că superlativul vieţii ei a fost când a lucrat la un liceu ca femeie de servici ce spăla haine interniştilor, cu zeci şi zeci de ani în urmă, ori cum a lucrat ca slugă la Timişoara în război la soţia unui maior- geloasă, iar mai zilele astea vroia să meargă pe jos câtiva kilometri ca să ia autobuzul la oraş. Banalitatea acestor vieţi, dar pline de trăire, de enorme greutăţi... când venea preceptorul regal şi pentru că nu aveau bani de impozit pe pământ le luau slănina din casă, ori cotele către CAP-ul comunist când rămâneau doar cu pleava, iar azi când e aproape de suta de ani, încă se chinuie cu o pensie mizeră în timp ce noi facem cetăţeni de onoare diverşi manelişti, condamnaţi, parveniţi etc. Tocmai aceşti anonimi ar merita însăşi prin existenţele lor simple dar pline de sevă aceste titluri. Ştim să mergem în Germania, Italia şi privim miraţi la casele bine conservate de sute de ani dar dacă acum nu luăm iniţiativa cei de mâine şi poimâine vor merge tot acolo la privit însă vor arunca şi anatema pentru nepăsarea celor ce azi conduc şi nu iau atitudine. Căci tu, cel care azi te uiţi la copilul tău de un an, zece, ori cât o fi, mâine vei primi o "palmă" pentru nepăsarea ta de azi. Nu este necesar să conservăm castele, case boiereşti, cum sunt fastuoasele Luvru, Schonbrunn etc deoarece până la urmă acolo au vieţuit exact acei care sute ani au supt seva poporului, că... până la urmă peste 90% dintre români avem origini pur ţărăneşti. Asta ne reprezintă şi asta trebuie să păstrăm pentru cel de mâine, iar aici nu priviţi ideologizat discursul, ci chiar în lumina lui, suntem un popor de ţărani cu origini ţărăneşti şi asta ne reprezintă covârşitor deci asta trebuie păstrat şi conservat. Şi Mântuitorul când umbla pe Pământ iubea simplitatea, nu fastul şi sunt convins că la Judecata de Apoi va aprecia o casă simplă ţărănească nu grandoarea de tip Sagrada Familia barceloneză, nu... divinului nu-i place grandomania, fastul, luxul şi impunătorul. Isus a vorbit de simplitate, smerenie şi lipsa luxului. Construim case "trainice", impunătoare, vile de-a dreptul, credem că suntem cineva, faraonici dar, uite, stupoare!... Veselina în sărăcia locuinţei ei plus cea pecuniară, în drama vieţii ei şi neştiinţa de carte le-a supravieţuit mogulilor Patriciu, Adamescu etc. Şi atunci unde e trăinicia impozantelor vile, averi colosale şi altele? că uite coasa morţii loveşte în toate astea, iar lipsurile par să ne ţină în viaţă până târziu.
Aşadar Veselina, duce o viaţă simplă dar plină de evenimente, griji, dramatică până la urmă şi totuşi elanul vivace ce zace în ea cred că-i dă tăria să stea în picioare. Am scris acest material cu gândul că trebuie făcut ceva să prezervăm în primul şi în primul rând această căscioară cu acele lucrături care să intre în patrimoniul naţional, pentrucei care peste o sută de ani şi privind mult mai departe să poată sta alături de acei infatuaţi vestici care azi se bucură de comorile înaintaşilor lor.
voi lăsa un număr de cont iar cine doreşte să depună un leu, euro, dolar etc - probabil că vom conserva această casă, aici aştept şi sprijinul autorităţii locale.
No comments:
Post a Comment