Friday, November 15, 2013

UN EROU APROAPE CENTENAR

  O coincidenta, stranie as putea spune, mi-a fost dat sa mi se intample azi.Despre ce este vorba, va voi relata in urmatoarea poveste. De cateva luni bune am urmarit nenumarate documentare despre ultima conflagratie mondiala. Fie bataliile din Pacific, Africa de Nord, Europa de Vest si bineinteles Frontul de Rasarit, care a fost cel mai dur si in acelasi timp plin de cruzime.
  Stalingradul, ca batalie, probabil ca a fost cea mai teribila in tot razboiul. Iesisem azi pentru a face niste fotografii cu o achizitie recenta, cand strania coincidenta se produse. Tocmai trecea pe langa mine un veteran de razboi...insigna din piept l-a tradat. Il rog sa-mi dea voie pentru a-l imortaliza, unde din vorba-n vorba imi spune ca a fost pe front la Stalingrad.
  Ei bine in acest punct incepe povestea. Veteranul meu, ce mai are 6 ani si va deveni centenar, volubil nevoie mare, fu de acord sa-l prind in cadru, dupa care si-a vazut de drum. Rumegand putin situatia, in cursul dupa-amiezii, m-am hotarat sa-i fac o vizita...ce mai, omul a trait pe viu ororile Stalingradului.
  Era in februarie 1941 cand venerabilul Miclo Ioan nascut pe 26 decembrie 1919 a fost incorporat la Alba-Iulia in Divizia 20, Regimentul 91 infanterie unde a facut scoala auto la Batalionul 3 moto.A trecut pe la Campina si pe la Roman si ulterior invaziei naziste in Uniunea Sovietica ajunge la Odessa. Aici cunoaste doua familii, una vorbea maghiara iar cealalta ebraica. Pentru ca ofensiva mergea tot mai spre est, finalmente atinge periferiile Stalingradului. Fiind sofer a facut numeroase transporturi in stepa kalmuca spre Caucaz, trecand pe la cotul Donului adeseori. Invatand limba rusa apreciabil, i-a fost de un real folos de-a lungul campaniei. Amintirile pareau suficient de vii...drept dovada mi-a relatat cum romanii erau destul de generosi cu populatia civila rusa, contrastand cu duritatea celei naziste, ori cum le-au cazut in prizonierat doua membre ale armatei rosii, care plangeau crezand ca vor fi ucise de catre romani. Adeseori conflictele cu germanii se acutizau din varii motive, insa pentru mine a fost atat de fascinant sa aud totul din gura unui martor ocular al evenimentelor. Cu lacrimi in ochi, mi-a spus cum au cazut aproape 100 000 de romani pentru eliberarea Basarabiei. Insa mult mai multe erau cele nespuse, dar pe care le simteam ca zac intransul. Odata cu contraofensiva sovietica, degringolada retragerii spre Don l-a prins totusi intr-o situatie favorabila. Chiar temutii partizani l-au "protejat", zicandu-i : Vanea, pentru ca ai ajutat civilii nostri, du-te pe Don in jos nu spre cotul lui, ajungand sa se salveze in aceeasi stepa kalmuca. Ajungand la Nistru a trait cruzimea reincercarii antonesciene de contraofensiva, insa sprijinul in tancuri, aviatie din partea germana a lipsit cu desavarsire. Ii simt din nou tremendo-ul vocii, cand imi spune cum generalul Sergheevici, comandantul diviziei sale s-a sinucis, iar el avea o buna apreciere din parte generalului pe care adesea il transporta. Incercarea contraofensivei trebuia sa fie undeva la Razboieni. Fiind atat de indepartate in timp, evenimentele, simt o oarecare confuzie...uneori. Ziua de 23 august 1944 l-a gasit in permisie, acasa. Dupa ruperea aliantei cu Germania, nemtii au devenit furiosi si cruzi. In toata campania si in est si spre vest era in cursa zi lumina. Pe front spre vest, cel mai departe a ajuns la Dej, zicandu-mi Ungaria...deoarece era teritoriu luat samavolnic. In ianuarie 45 este lasat la vatra, deoarece toate contingentele mai vechi de 3 ani au intrat sub incidenta acestei decizii. Inclusiv masina, captura de razboi de la germani, a predat-o rusilor ca sa se vada mai repede pe meleagurile natale.
  In perioada combatanta a primit medaliile "Barbatie si Credinta" clasa a doua si a treia, medalia "Pentru eliberarea Basarabiei" avand in total 8 medalii si nenumarate Diplome de Onoare, cum ar fi cea cu semnatura presedintelui Iliescu, "Crucea Comemorativa" a celui de-al doilea razboi mondial. Este cetatean de onoare al municipiilor Beius si Oradea, membru in Asociatiile Nationala, Judeteana si Locala a Veteranilor de Razboi.
  Aceasta ar fi povestea mea...a coincidentei stranii...adica tot urmarind grozaviile razboiului sa ajung sa cunosc un EROU al sau.
   Plutonierului Adjutant in rezerva Miclo Ioan, acum la aproape 94 ani, ii multumesc ca mi-a oferit prilejul sa   ascult intamplari de pe frontul rasaritean.
 Sanatate si sa ciocnesc un pahar de sampanie cu domnia sa la Craciunul din 2019.






No comments: