CINE PE CINE CONDUCE?

  Este bine cunoscuta perceptia mondiala larg raspandita in care se sustine nici mai mult nici mai putin ca statul Israel, trage sforile la Washington spre folosul sau, atunci cand este cazul... si probabil ca nu numai. Anul acesta ne-a oferit o mostra dintre cele mai genuine legat de acest aspect. Pornind de la discursul din luna martie, al treilea in istorie, sustinut in Congresul american in prezenta membrilor Partidului Republican deoarece apartinatorii partidului Presedintelui Obama au raspuns printr-un boicot, Benjamin Netanyahu primul-ministru al Israelului avertiza legat de " un Orient Mijlociu nuclearizat si a consecintelor terifiante care ar rezulta din aceasta situatie...consecinte pentru intreaga umanitate ". Aclamat puternic de catre membri partidului amintit, acest discurs a fost o " palma " data administratiei Obama care avea in agenda sa un plan ce parea ca incepe sa dea roade, cel al normalizarii relatiilor bilaterale americano-iraniene implicit al controversatului dosar nuclear iranian. Cand pe data de 2 aprilie presedintele american anunta cu emfaza din peluza Casei Albe ca " s-a ajuns la o intelegere istorica ", declaratie precedata de apelurile telefonice in care le expunea datele problemei atat regelui Salman ben Abdel Aziz saudit cat si premierului israelian, deja putem cadea in plasa intrebarii din titlu: cine pe cine, conduce? Precum caile Domnului se spune ca sunt neintelese, asa exprim si eu ca necunoscute sunt dedesubturile diplomatiei... insa nu pot sa-mi ascund nedumerirea ca presedintele Americii, oricare ar fi el, sa dea explicatii cuiva, oricine ar fi acel sef de stat sau ce stat anume reprezinta. Mergand pe firul alegatiei urmare a declaratiei prezidentiale, un fapt la fel de inedit chiar mirobolant deoarece nu exista un precedent in istoria diplomatiei mondiale confirma intrebarea pusa. Asadar nici bine nu au fost rostite cuvintele prezidentiale ca, un grup de 47 de senatori ai Partidului Republican au comis minunea diplomatiei trimitand liderului spiritual iranian o scrisoare in care era anuntat ca " Vom considera ca orice acord neaprobat de Congres, referitor la programul iranian de arme nucleare, va fi un document executiv intre presedintele Obama si ayatollahul Ali Khamenei [...] Urmatorul presedinte ar putea revoca un astfel de acord executiv printr-o simpla semnatura, iar Congresul va putea modifica oricand un asemenea acord ". Asadar administratia ca putere executiva a fost pusa intr-o postura inedita, acea de un fel de  ai voie sa vezi, eventual sa stii... dar noi decidem treburile, situatie nemaintalnita in procedurile guvernarii americane. Dincolo de ineditul situatiei, premierul Netanyahu nu doar ca nu l-a felicitat pe omologul american ci a expus ca semnarea acordului este o " greseala istorica " sustinand cu vehementa ca va face presiune asupra congresmenilor americani !?!? pentru ca vechea Persie sa nu aiba " drum liber spre bomba " nucleara. Deci pana la urma... cine pe cine conduce? ma intreb in continuare, si parca nu am vorbi de America ci despre o republica bananiera de la capatul lumii. Prin aceasta maniera flogistonica de a incerca sa se impuna, Netanyanu si implicit Israelul dau senzatia ca ei fac jocurile pe malurile Potomacului, cand asa zisele lor interese ar fi lezate.

  Acum... sa aruncam si cateva dintre cartile administratiei americane, pe fata. Simtindu-se, oarecum pe buna dreptate umilit ori ranit in orgoliu, presedintele Obama ca sef al administratiei a scos din maneca un raport " strict secret " prin declasificare, raport ce augmenteaza date despre care demult se stipula ca ar fi autentice. Faptul ca Israelul este posesor al armei nucleare, si nu una ci mai multe cu puterea de o mie de ori mai mare ca " Little Boy " ce devasta Hiroshima in secolul trecut. Inca din 1980 spune raportul, Tel-Aviv-ul avea capacitati nucleare puternice iar armata sa detine un sistem integral de lupta cu o tehnologie militara ce in anumite cazuri " este mai avansata decat cea americana ". Raportul constituie o premiera, deoarece este pentru prima data cand guvernul Statelor Unite admite oficial ca Israelul este o putere nucleara. Este bine cunoscut cazul lui Mordechai Vanunu ce facea senzatie in 1986 prin dezvaluirile pe care le facea, unde, dupa ce facuse parte din programul nuclear israelian probase in presa ca statul evreu detine arma nucleara.

  Acest joc, periculos am spune noi, revine oarecum obsedant la intrebarea din titlu. Este bine cunoscut ajutorul anual de aproximativ 5 miliarde dolari nerambursabil acordat de catre Statele Unite Israelului, ori puternicul lobby de la Washington condus de AIPAC unul din  aproximativ cele 5000 de organizatii de influenta pro-Israel de pe teritoriul american, nemaivorbind de evreii americani parte integranta a establishmentului politic, economic, social, cultural etc. Toate aceste realitati dau magnitudinea influentei israeliene asupra administratiilor americane, insa ce ramane ca aspect de nedumerire il reprezinta retorica spilcuita a lui Netanyahu prin care saboteaza programul guvernului american, uitand ca este unicul detinator de arma nucleara in zona Orientului Apropiat. Atitudinea sa nu lezeaza doar actiunea politica americana, cat si a celorlalte parti implicate si aici vorbim  si de alti membri cu drept de veto din Consiliul de Securitate al ONU. William Fullbright, un fost sef al Comitetului pentru Relatii Externe al Senatului Statelor Unite exprima odata intr-o emisiune televizata ca " Israelul controleaza Senatul Statelor Unite ? " Se pare ca intr-o masura tot mai mare raspunsul este da.

  Concluzionand, nedorind sa devin atins de o valetudinarianitate ma intreb despre statul evreu : Doar real-politikul, acesta fiind doar un eufemism pentru mai cinicul machiavelism, sa primeze in relatia SUA-Israel ? Ori Tel-Avivul ar putea sa priveasca spre America prin acceptarea faptului ca agenda celor doua nu este similara intotdeauna, de aici acceptand ca toate foloasele ce decurg din sprijinul american sa fie sterse cu buretele daca ni se pare ca America danseaza dupa alt ritm in anumite situatii...