UN " PARDON " PREA INDEPARTAT

  Ne mai despart doua zile pana va fi celebrata de catre reprezentantele fostelor tari aliate, aniversarea a sapte decenii de cand glasul masinariei infernale a fortelor Axei a fost rapus pentru totdeauna in doua reprize... la 9 Mai si 2 Septembrie 1945 ( cea japoneza ).
  In cursul saptamanii trecute premierul actual japonez Abe, rostea in Congresul Statelor Unite o cuvantare de pardonare, clementa si regrete a masacrelor si atrocitatilor comise de catre inaintasii sai fata de poporul american. Cu toate ca putem conchide despre eveniment ca ar fi unul de toata stima, gandul imi zboara invariabil la o celebra lucrare despre aceeasi conflagratie, una care descria un eveniment al teribilelor batalii pe fronturile europene. " Un pod prea indepartat " este titlul cartii si facand o parafraza a ei, discursul lui Abe este identic... un pardon prea indepartat, tinand cont ca au trecut sapte decenii iar majoritatea americana suferinda a trecut cam demult la cele vesnice. Totusi pastrand veridicitatea expresiei - mai bine mai tarziu decat niciodata - am putea accepta-o retoric formuland, deoarece nu vorbesc in numele poporului american, chiar si azi aceste scuze, daca Abe ar fi facut ori ar facea-o si in aulele Parlamentelor corean si chinez, popoare ce au suferit cel putin la fel de crunt barbariile nipone. Cine uita atrocitatile de la Nanjing si exploatarea a zeci de mii de coreence ca sclave sexuale, ar trebui sa priveasca un nipon contemporan ca pe Sfantul Augustin, nu ca pe un urmas direct al vinovatilor de crime contra umanitatii. Mai mult, aspectul deplorabil al atitudinii japoneze este reflectat ca, precum cainele se gudura doar pe langa stapan, asa si niponul nostru a catadicsit sa recunoasca maleficul comis doar in fata cuceritorului, insa ceilalti combatanti suferinzi ai acelorasi atrocitati sa ramana in expectativa, asteptand aceleasi pardonari.
  Acum sa dam cuvant lucrarii pe care am mai pomenit-o deunazi, " Furtuna Razboiului " a britanicului A. Roberts. Citez: " In decurs de cateva minute, puntea superioara aglomerata era plina de echipajul navei Tjisalak, alcatuit din chinezi, indieni si europeni. Japonezii au inceput apoi sa le taie capetele europenilor unul cate unul. " Mergeau, pur si simplu, si-l loveau pe unul in spate si-l aduceau in fata, dupa care unul dintre cei cu sabii ii taiau capul. Pac!", isi amintea operatorul radio al navei. " Unui tip i-au taiat capul pe jumatate si l-au lasat sa se zbata pe punte. Celorlati pe care i-am vazut le-au taiat, pur si simplu, capetele dintr-o lovitura si i-au aruncat peste bord. Radeau . Pe submarin, cei 22 de marinari au fost cu totii legati impreuna cu franghii lungi, iar submarinul I-8 a intrat in imersiune " tragandu-i pe oamenii care se zbateau in adancuri si, astfel, inecandu-i deliberat" In mod miraculos, un indian ... a reusit sa supravietuiasca... pentru a depune marturie. [...] Cu astfel de tratamente s-au confruntat si membrii echipajului unei alte nave, Jean Nicolet, pe drumul lor spre Calcutta din California, in iulie 1944. Wiliam Musser, ospatar la popota, in varsta de 17 ani, a fost tarat pe submarinul care i-a scufundat nava si a fost " imediat adus cu bratele legate la spate spre prora, flancat de doi marinari japonezi. Deodata, unul dintre ei s-a intors si i-a aplicat lui Musser o lovitura teribila peste cap cu o bucata de teava de otel. Japonezii radeau in timp ce Musser mergea clatinandu-se, zdruncinat si ingrozit. Scotandu-si pistolul si tintind cu atentie, acelasi japonez a apasat pe tragaci si i-a zburat creierii baiatului. Corpul lui Musser a fost, apoi, aruncat peste bord ca un sac de gunoi. [...] Richard Kean, un marinar necalificat de 19 ani, a fost deposedat de lucrurile de valoare pe care le avea asupra lui si de vesta de salvare, iar mainile i-au fost legate la spate. Inainte sa ajunga la prora navei, un marinar japonez i-a aplicat o lovitura de baioneta in stomac, in vreme ce  un altul l-a lovit cu patul pustii in ceafa. Corpul lui a fost, de asemenea, aruncat peste bord. [...] Pe punte, japonezii formasera doua linii, in vreme ce americanii erau fortati sa treaca printre ele, fiind loviti cu bare de metal, paturi de pusca si cu bucati de lanturi si injunghiati cu baionete si cutite. Oricine reusea sa supravietuiasca la capatul liniei infrunta un marinar corpolent, " a carui sarcina era aceea de a-si infige adanc baioneta in americanii care sangerau si erau invinetiti si de a-i arunca efectiv peste bord, ca un taran care apuca fanul cu o furca " . [...] Civilii care se refugiasera in Clubul German din Manilla au fost arsi de vii cand trupele navale japoneze au inconjurat cladirea, au turnat benzina deasupra iesirilor si i-au dat foc.[...] Din locul in care ne aflam, puteam auzi victimele murind in agonie, strigatele stridente ale copiilor si hohotele de plans ale mamelor si ale fetelor moarte.(...) Farolan a descoperit ca " femeile erau violate si spintecate cu baionetele de la pantece pana la gat si lasate sa sangereze de moarte in soarele fierbinte. Copii erau apucati de picioare si izbiti cu capul de zid. Bebelusii erau aruncati in aer si prinsi in baionete. Fetusii erau scosi cu baionetele din femeile insarcinate. "
  Cred ca aceste exemple au fost sugestive si este meritul istoricului Andrew Roberts ca a investigat si a reliefat aceste aspecte, pentru ca generatiile actuale si urmatoarele sa nu uite, insa ele au fost cu mult mai multe. Ce imi lasa un gust amar, ce denota fenotipul national al unui popor este aceasta reflexie a istoricului cand sustine " Soldatii din marina imperiala japoneza erau, fara indoiala, tot atat de depravati, de sadici si de lipsiti de scrupule ca si omologii lor din armata terestra." Oare sa credem in pocainta lui Abe?...
  Mergand in spiritul celor de la Charlie Hebdo imi rezerv dreptul la libera exprimare si opinie, astfel ca singura si unica mea consolare de altfel exprimata si cu alte ocazii aici, o reprezinta faptul ca America si cei de pe Enola Gay nu au gresit cu nimic in fata acestor brute ba mai mult in spiritul aceluiasi drept la opinie am regrete ca  aroganta Germanie a scapat de acelasi tratament. Nici macar Judecata de Apoi nu imi va schimba vreodata opinia ca aceste doua popoare au primit o corectie mai mica decat meritau cu regretul exprimat ca zeita Fortuna a fost doar cu cateva luni mai generoasa cu patria lui Goebbels, Goering sau Himmler, facandu-i sa scape si sa simta si ei pe propria piele " binefacerile " zeului nuclear.