Saturday, November 28, 2015

CAMIONETELE TOYOTA, KALASHNIKOVUL PE ROTI

  Guvernul Statelor Unite i-a rugat pe cei de la Toyota sa afle de ce camionetele lor, Hilux, apar in toate filmuletele celor de la ISIS. Ambasadorul Irakului in SUA a declarat ca, in ultimii ani, grupul terorist a achizitionat sute de astfel de masini, iar oficialii nu inteleg cum acest lucru a fost posibil si, mai ales, de ce teroristii au o afinitate pentru acest tip de camioneta, scrie Playtech.
  Totusi ISIS nu este primul grup terorist care favorizeaza aceasta masina robusta. Toyota Hilux a fost protagonista mai multor miscari extremiste de-a lungul ultimelor decenii. Un fost soldat al armatei SUA a declarat ca aceasta camioneta este peste tot in Orientul Mijlociu si ca este echivalentul unui AK-47. Toyota Hilux este o camioneta rezistenta care s-a dovedit a fi extrem de folositoare teroristilor in luptele purtate cu fortele speciale usor armate. Camioneta este rapida, usor de manevrat, dar, cel mai important, poate face fata la orice. Hilux poate suporta mai mult decat orice camioneta de pe strazile lumii, iar acest lucru a fost demonstrat de un experiment realizat de catre cei de la Top Gear. Acestia au cumparat o Toyota Hilux veche de 18 ani, diesel, care avea 300 000 de km la bord. Echipa a supus-o la teste extreme, printre care izbirea acesteia de un copac, scufundarea in ocean pentru cinci ore, aruncarea acesteia de la 10 metri inaltime, strivirea sub o rulota, lovirea cu o bila de demolare si incendierea. In cele din urma, acestia au urcat-o in varful unei cladiri de 73 metri pe care au demolat-o. Cand au scormonit printre daramaturi dupa camioneta, cateva ciocane si chei au fost de ajuns s-o puna pe picioare. Toyota Hilux a pornit fara sa aiba nevoie de piese de schimb.

No comments: