Wednesday, June 28, 2017

O ISTORIE MAI PUŢIN CUNOSCUTĂ

 Apropiindu-se cu paşi repezi ziua în care o mână de oameni bravi, dârji, cutezători, dominaţi de idealul libertăţii, proclamau cu mai bine de două secole pe 4 iulie 1776 la Philadelphia nou născuta Republică americană, ca un mic omagiu acelor oameni şi acestei măreţe republici, am să fac o mică istorioară a evenimentelor ce au schimbat totalmente întreg spectrul Lumii Vechi în secolul, ce va rămâne de tristă amintire pentru generaţiile viitoare, zbuciumatul secol XX.
  Europa în care azi coabităm reflectă desenul trasat de pe urma marasmului celor două conflagraţii, desen ce a permis finalmente ca România să fie aproximativ ceea ce constituie contururile ei de azi. Dar, toate acele evenimente ce alături de tărâmul nostru au pus într-o nouă geografie harta întregii Europe, au reprezentat însăşi ideea biblică a Armaghedonului, pentru că întreaga barbarie a războaielor trebuieşte cunoscută până la cauzele sale cele mai intime şi profunde.
  Aşadar, cu toate că preponderent suntem destul de bine puşi la punct cu acea armada plină de ticăloşie constituită din Hitler şi şleahta sa nemernică, pe care ţin să reamintesc, poporul german prin exerciţiul democratic a adus-o la frâiele puterii, Adolf a avut un antecesor la fel de pus pe incendiat Europa, diabolicul kaiser Wilhelm al II-lea. Având posibilitatea şi curiozitatea să mă documentez în profunzime despre Primul Conflict Mondial, am descoperit câteva lucrări absolut magistrale, iar cine are curiozitatea - iată câteva exemple edificatoare; M. MacMillan - Războiul care a pus capăt păcii, B. Tuchman cu două lucrări fundamentale ce lămuresc lumea de acum un secol : Trufaşa citadelă şi Tunurile din august, unde aş mai putea adăuga şi lucrarea eminentului istoric de la Harvard, N. Ferguson - Războiul lumii - toate aceste titluri făcând lumină în jurul butoiului cu pulbere care a fost prima jumătate a secolului trecut. Din toate aceste lecţii de istorie documentate cu sute de mii de pagini de arhivă (dacă nu milioane) puse în magnificele lor opere de aceşti titani, evident că cine are un dram de înţelepciune poate intui pe cine cade anatema morţii a peste o sută de milioane de oameni, cumulând vicitimele reunite ale celor două războaie. Într-o punere în scenă printr-o paralelă, Germania proaspăt proclamată imperiu la 1871, era un fel de Mike Tyson plin de sine, avid nu atât de putere cât de recunoaşterea că e cel mai tare din parcare, iar restul ţărilor europene îl priveau cam chiorâş, încercând să vadă în el doar pe Goethe, Schiller, Bethoveen, Kant, Fichte sau Wagner ... însă acesţia erau excepţia de la forma brută a unei educaţii şi rigori teutone, ceea ce numim azi  -societatea robotizată stoarsă de uman a specificului german. Să nu uităm că însuşi imnul naţional cântat din fragedă pruncie spunea făţiş fără nicio disimulare că ei sunt deasupra tuturor. Evident că suma victimelor a avut părtaşe şi naţiunile aliate, dar toate acestea doar au dansat pe trilurile marţiale ale celor dornici de luptă, ale celor care nu ştiau ce să mai facă; doar, doar o da pronia divină pentru un moment propice pentru a-i pune odată la punct... să le arătăm noi cine suntem! Titlul acestui articol vrea să evidenţieze că este mai puţin cunoscut aspectul că fermentul şi germenii au pornit, pe baza analizei lucrărilor pomenite mai sus, din hybrisul ce domina atât clasa politică cât mai ales armata germană a iuncherilor prusaci care l-au transmis emulilor lor ulteriori fie din SS, SA, SD sau Wermacht care în nicio împrejurare nu au ezitat să treacă prin foc şi sabie dovedindu-şi porecla pe care însuşi Wilhelm o atribuia lor - cea de huni, deoarece ororile incendierii deliberate a bibliotecii din Louvain ( Belgia -1914), catedralei din Reims (Franţa - 1914) monumente şi comori de carte şi incunabule ce egalau - mai ales carţile distruse pentru totdeauna, pierderea bibliotecii din Alexandria - şi totul din dorinţa de a demonstra cine suntem noi. Las deoparte victimele Holocaustului atât de bine cunoscut şi îmi întorc privirea peste ocean, deoarece cu atât mai mult meritul celor ce nu cunosc suficient de aprofundat valoarea prezenţei atât militare, cât şi politice ale măreţei Republici, deoarece dacă ea ar fi stat deoparte privind pasivă la infernul tăvălugului pogorât de hoardele barbarismului teuton, azi Europa ar fi ca acel popor dus în sclavie la Babilon şi mă cutremură întrebarea ... când am fi reuşit să scăpăm din gheara fiarei, fără aportul Americii?

HYBRIS  Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere în confruntarea cu destinul.
 HYBRIS s.n. (Lit.) Termen denumind excesul, violența, considerate în literatura greacă antică una din sursele generatoare (alături de destin) ale conflictului și prăbușirii eroului unei tragedii. [< gr. hybris].
Post a Comment