Ce poate fi mai plăcut, sublim să vezi ambasadorul ţării ce
l-a "lăsat"pe Shakespeare recitând din Eminescu, în limba doinei, la
aniversarea zilei de naştere a poetului nepereche. Acum, în al 163-lea an de
la"apariţia"Luceafărului în vremelnicia acestei lumi, două vorbe de
aduceri aminte. Când rosteşti numele lui Eminescu nu ştii de unde să porneşti
şi nici când vei reuşi să-l ipostaziezi, cuantifici şi....eventual, să-l
înţelegi.
Ziarist de răsunet al vremii sale, o lirică ce străbate
paliere, de la socialism (vezi strofa a treia din ,,Împărat şi proletar’’)
anticipând cinematografia, căci ce este,,Memento mori’’? decât ,,Avatarul’’ lui
James Cameron, scrisă cu o sută şi...de ani mai devreme - las la o parte
romanticul, visătorul, melancolicul, patriotul etc. - însă efluviul
transcedental ce răzbate din aproape toată creaţia sa, ne-a lăsat o imagine a
misticului, o chemare parcă ancestrală din subconştientul său a orientului
(India mai ales), ceea ce îl face în continuare pe Eminescu, nu contemporanul
nostru, ci mai mult al timpurilor ce va să vină. Şi toate acestea într-o viaţă
atât de scurtă.
Despre Eminescu s-a scris, se scrie şi va continua peste
veacuri, deoarece opera sa nu este nepieritoare, nu.... ea este infinită. Iar
pentru că, precum zic, multitudinea de critice (opere) vin peste noi de la o
generaţie la alta, azi, în acest articol, voiam doar să încercăm să-l privim pe
Eminescu ca ceea ce răzbate mai pregnant din scrierile sale, să trecem dincolo
de clişeele şcolii şi societăţii in genere.
Aşadar, Eminescu, prin opera sa, şi-a luat zborul undeva în
timpurile imemorabile, pluteşte lin în continuare deasupra boltei cereşti
zâmbind (oare de ce?), iar privirea lui senină călăuzeşte potecile noastre
dându-ne mai ales, .... unicitatea identităţii noastre în lume.
No comments:
Post a Comment