Friday, December 27, 2013

JURNAL DE CALATORIE...IN TARA FIORDURILOR ( ANUL NORVEGIAN )

   UPDATE:
 Muzeul din Finnoy: 

Ipostaze ale jurnalului de calatorie

Daca cineva mi-ar fi spus in urma cu un an ca prima zi din 2013 o voi petrece la un pahar de coniac cu un locuitor al Tarii Fiordurilor discutand printre altele si despre Thor Heyerdahl, ca in zilele de ianuarie voi citi expeditia nordica in incercarea de a atinge Polul a lui Fridtjof Nansen, iar ulterior si Aku-Aku a aceluiasi Heyerdahl pomenit mai sus nu ar fi fost ceva iesit din comun.
   Insa, daca cineva mi-ar fi spus in aceeasi perioada ca ultima luna din an o voi petrece tocmai aici in vechea tara a vikingilor, actuala Norvegie, as fi zambit sau eventual o priveam ca pe un proiect indepartat.
  Ei bine aceste prezumptive supozitii s-au materializat, rand pe rand cum au fost pomenite si enumerate mai sus. Asadar dupa ce i-am lecturat pe cei doi cutezatori exploratori ce au dus faima acestei tari in lungul si de-a latul planetei, iata-ma ca iesirea din 2013 m-a gasit la o aruncatura de batz de fiordurile norvegiene. Nu am avut sansa, sa strabat la propriu unul din nenumaratele fiorduri insa totusi nu a fost putin...in periplul norvegian reusind sa vad, sa cunosc, sa fotografiez si sa filmez suficiente ipostaze care sa-mi poata cuantifica in spirit, esenta acestei hai sa zic...doar o parte din tara ( Norvegia ).
  Ajungand undeva in partea sud-vestica a Norvegiei, la o aruncatura de bat de un oras nici mare dar nici mic, insa suficient de cosmopolit, in spetza Stavanger...am "aterizat" pe una din nenumaratele insule ale Regatului Norvegian. Cum zic, in miniatura m-am transpus intr-un explorator gandind la cei doi mai sus pomeniti. Am fotografiat si filmat locuri, morminte vikinge vechi de aproximativ un mileniu, un muzeu local de pe insula, o casa traditionala de prin secolul al nouasprezecelea cu obiecte aferente perioadei dar si ulterior ( sec. douazeci ). Vietuind mai mult in mijlocul micii comunitati romanesti de pe insula Finnoy, contactele si comunicarea cu bastinasii a fost oarecum mai mult sporadica, insa suficient pentru a intelege acest popor in primul rand pasnic, deschis dar retinut ( comparativ cu noi, spirite latine ), totusi o caracteristica ce mi-a placut si poate oarecum impresionat atitudinea si spiritul independent vis-a-vis de apartenenta la Uniunea Europeana. Norvegia pot sa spun ca aproape este un taram autarhic, covarsitor produsele ce le-am intalnit avand origine interna fiind unul din lucrurile pozitive intalnite si nu numai. Deschiderea ei fata de alogeni fie europeni sau din alte continente are o ratiune din considerente de populatie, dar si spiritului deschis de care vorbeam. Nu am sesizat aroganta tipic germana, britanica sau franceza ce-si duc mai departe veleitatile foste imperialiste, aici simtitnd oarecum o afinitate prin retinere cu noi romanii, deoarece si Norvegia a patimit de lantul asupririi vreme de cateva sute de ani, politic, cultural etc.
   Una peste alta, periplul norvegian mi-a deschis un orizont nou despre aceasta parte de continent, reusind intr-un mod placut sa ma impresioneze, cunoscand spiritul nordic, despre care exista impresia falsa ca ar fi rece, insa caldura nordica e mai introvertita poate mai rafinata nu asa de expusa ca in sud.
  Demn de retinut, cel putin pentru mine, un artist de mare succes, care ca o ciudatenie, de la primele cantece ascultate m-a impresionat foarte placut...Age Aleksandersen, incercati sa ascultati Norge mitt Norge sau Levva Livet, sa dau doar doua nume, deoarece mai sunt si altele demn in a fi ascultate.
  Cam acesta ar fi micul jurnal de calatorie,insa nu vreau sa las deoparte generozitatea unui bun Prieten si a sotiei sale, deoarece fara suportul lor nemijlocit si gratuit nu as fi "adulmecat" aerul Tarii Fiordurilor.

   sper ca in cateva zile sa atasez si cateva filmari facute cu o mana amatoare :) de subsemnatul.



No comments: