Friday, March 10, 2017

REIFICAREA LUI TRUMP

   Iată-ne ajunşi la câteva săptămânii post accedere la Casa Albă a mult contestatului nou preşedinte american, Donald Trump. Spuneam în titlu despre reificare, adică materializarea celor susţinute în campania sa, nelăsând niciun hiatus despre cele promise şi inter alia mefienţa vis-a-vis de toţi detractorii săi mai ales din mass-media ce au primit un eject scurt la conferinţele de presă ale preşedenţiei. Euristica trumpiană merge pe făgaşul istoriei până la pelegrinii de pe Mayflower la 1620, când acei anglo-saxoni albi şi protestanţi introduceau primele rudimente ale viitoarei democraţii americane, însă dorinţa lui este de a evidenţia că ...da, America este o ţară de emigranţi, însă construită pe un anume eşafodaj ce poartă pecetea acelor pelegrini ... astfel că elementul latino ce vine de la sud sub forma unor valuri recurente trebuieşte oprit, chiar prin construirea controversatului zid. Aşadar nu pare atât de extremistă măsura ce demantelează imixtiunea elementului respectiv ce riscă să transforme America din ceva în altceva, cum ar fi ca un fermier crescător de curcani par-exemple să pună de la o zi la alta câte un fazan, o potârniche etc şi la un moment dat să constate că ... stupoare, curcanii mai sunt pe ici pe colo, dominati de te miri ce pitulici sau cocostârci... bineînţeles acesta este doar o formulare plastică a ceea ce ar putea deveni America la un moment dat.
  Mulţi stângişti atât americani cât probabil mai ales europeni, au fost oripilaţi de atitudinea administraţiei faţă de cetăţeni proveniţi din câteva ţări musulmane considerând ireverenţios comportamentul faţă de ei. Dar faimoasă stângă! de cetăţenii celor cinci ţări membre UE ce nu pot călătorii în Statele Unite, mai mult aliate chiar strategic cu Washingtonul, nu am auzit nicio lamentaţie că vai "săracii"! ei nu pot călătorii liberi prin preeriile americane însă plângeţi pentru tot felul de trubaduri ai lumii ancorate în epoca celor O mie şi una de nopţi. Să avem pardon, până la somalezi şi ce-or mai fi primo; trebuie să ne uităm la polonezi ori români şi undeva la final să acceptăm ideea că şi unul de prin Teheran poa să stea la picnic prin deşerul Mojave. 
 Idiosincrasia lui Trump faţă de deficitele cu China, Mexic etc au dus la anularea atât a NAFTA cât şi TPP acord cu ţările riverane din Pacific, cert e că Beijingul nu era parte, însă aceşti riverani culegeau foloase de peste tot şi probabil şi în detrimentul Americii. Se vorbeşte de polarizarea societaţii americane, văzută inclusiv la decernarea premiilor Academiei de Film la Los Angeles, însă atunci când sacii sunt plini poţi critica cât doreşti, dar este cunoscut aspectul relocalizării a milioane de joburi americane în terţe părţi, pe spatele blue collar worker-ilor. Nu sunt un Trumpist în sensul partizanatului politic, însă trebuie înţeles că acest preşedinte în ciuda dorinţelor cvasi-întregii planete, nu este preşedintele ei, ci doar a Statelor Unite iar interesele ei primează, ca a oricărei ţări de facto. Asistăm la o eternă ieremiadă planetară în ceea ce îl priveşte pe Donald Trump, însă, cunctatoriem la nesfârşit să acceptăm că America nu este panaceul mult dorit şi prea mult timp acceptat. Se spune că razreadka va veni odată cu întâlnirea la nivel înalt americano-rusă, dar numeroase voci deja acuză intenţia americană de a slăbi anumite prezenţe în diverse teatre astfel că lunlixue chineză şi "ziyou" rusă vor umple acele spaţii părăsite de America. Antamarea aşteptată a vilegiaturii lui Trump prin lume va reflecta mai evident gândirea politică a acestui inakomîsleaşciîi. 
  Deja unii cântă prohodul hegemoniei americane, dar probabil că exemplele istoriei cum ar fi decadenţa Imperiului Roman ce, din interior şi-a dat obştescul sfârşit, a pus în gardă noua administraţie.
  Balşaia Igra va continua cu certitudine dar momentele de vârf ale noii administraţii abia în viitorul mediu se vor contura, iar ceea ce fac azi analiştii sunt doar presupuneri, speculaţii şi mult prea mult bla-bla.

  razreadka - destinderea politică, în Războiul Rece şi nu numai.
  lunxilue - etică în lb. chineză
  ziyou - libertate în lb.chineză
  inakomîsleaşcie - dizident în lb.rusă.
  Balşaia Igra - marele joc politic din secXIX dintre Imperiile Rus şi Britanic; azi confruntarea    americano-rusă prin extrapolare.
 blue collar worker - muncitor manual.   

No comments: