La mijlocul secolului trecut, George Kennan un diplomat si functionar de rang superior al ambasadei americane la Moscova, avertiza administratia in exercitiu ( presedentia Truman ) despre adevarata fateta a diplomatiei sovietce printr-o lunga prelegere ce a intrat in istoria diplomatiei mondiale ca " The Long Telegram ". Aceasta a reprezentat orientarea politicii americane fata de adversarul ideologic in urmatoarele decenii, orientare ce a primit numele de ingradire ( containment ) si care a intrat in vocabularul uzual al diplomatiei mondiale. Intr-o discutie recenta cu un cetatean al Statelor Unite incercam sa aduc argumente vis-a-vis de abordarea actuala a administratiei Obama a conflictului ucrainean. Argumentatia mea a primit o nesperata viabilitate dintr-o directie de unde ma asteptam mai putin.
Prestigioasa revista politica americana Foreign Affairs, in numarul septembrie-octombrie a anului trecut a gazduit un articol al unuia dintre cei mai renumiti si reputati teoreticieni americani contemporani in relatii internationale, este vorba de profesorul Universitatii din Chicago, John Mearsheimer. Iesind din sfera radicalilor politici, gen Noam Chomsky ce este un critic virulent al establishmentului politic american al ultimelor decenii, profesorul Mearsheimer are o probitate morala suficienta pentru a lansa verdicte. Ei bine in numitul interviu, verdictul a fost tare, dur si acuzator la adresa politicii americane in problema ucraineana. Articolul intitulat " Why the Ukraine Crisis in the West' s Fault " formuleaza explicit ca ... si aici profesorul iese din retorica propagandei Vestului fata de atitudinea rusa... " cea mai mare parte a responsabilitatii pentru criza din Ucraina revine Americii si aliatilor sai europeni." El porneste de la premiza ca in relatiile internationale, statele formuleaza politici externe ce stipuleaza respectarea intereselor legitime, de unde dezvolta ca SUA si NATO prin ingerinta in problema ucraineana au " sfidat " interesele legitime rusesti. Astfel nu poate fi acuzat presedintele Putin de " lacomia imperiala " la anexarea Crimeei, deoarece actorii mai sus pomeniti urmaresc transformarea Ucrainei intr-un varf de lance a unei strategii antirusesti, iar Rusia nu putea privi cu liniste ca Sevastopolul sa devina o baza militara si navala deloc amicala, deoarece regimul instaurat la Kiev are atitudini virulent antirusesti. Mearsheimer sustine ca afirmatiile sale nu sunt un scenariu ci fapte evidente, ba mai mult Kievul este dominat de elemente cu atitudini ce converg spre extrema dreapta de tip neofascist. Dezvolta ideea ca in ipoteza in care Crimeea devenea acel cap de pod antirusesc, situatia putea fi comparata cu transformarea Canadei ori a Mexicului intr-un ghimpe in coasta Americii. Sustine ca in aceasta situatie, America ar fi evident contra unei stari de fapt reactionand violent, argumentand ca momentul 1962 in care fosta Uniune Sovietica a incercat sa transforme Cuba in baza pentru rachetele sale a demonstrat aceasta. Nimic mai evident decat afirmatia sa " reactia Moscovei nu este determinata de imperialismul putinian, ci de cerinte geostrategice normale pentru orice mare putere; Rusia nu poate accepta instalarea unui focar militar inamic la granitele sale, asa cum nu ar accepta nici SUA un asemenea focar. " Marseaza pe o lectie elementara de geopolitica, ce stipuleaza ca orice putere incearca sa-si conserve vecinatatea. Evident sustine sus-numitul profesor ca, NATO argumentand extinderea spre Rasarit atingand frontiera naturala ruseasca nu tinteste o amenintare la adresa Moscovei ci cu totul alte obiective, insa acest lucru devine mai putin credibil, deoarece doar o retorica nesustinuta de fapte nu poate convinge Rusia ce, finalmente are dreptul natural ( daca nu si legitim ) sa-si defineasca ce anume constituie o amenintare la adresa sa. Pledoaria merge cu afirmarea ca, in cazul in care China ar construi obiective militare in Mexic si ar sustine verbal ca guvernul SUA sa stea linistit ca nu au intentii amenintatoare, cu certitudine Washingtonul nu ar sta cu mainile in san. La 94 de ani, adica in 1998 Kennan sustinea ca ar fi o eroare strategica daca NATO s-ar extinde spre est deoarece ar degenera intrun conflict... care ( intarindu-i premonitia ) il avem acum pe rol, cel din rasaritul Ucrainei. Acelasi Kennan sustinea ca extinderea spre est a NATO a fost una gratuita, deoarece nimeni nu ameninta pe nimeni, astfel ca la modul obiectiv nu era necesara deplasarea spre rasarit a fortelor Aliantei Nord-Atlantice. Revenind la interviul din Foreign Affairs, afirmatia americana ca ar fi un " hegemon binevoitor " fara intentii belicoase, nu necesita ca terte puteri trebuie sa adere la aceste convingeri, avand precedentele ulilor neoconservatori din era Bush-fiul cu escapada irakiana si nu numai. Mearsheimer sustine ca in ciuda intentiei de a-l prezenta pe Putin ca un ambitios imperialist (presa occidentala ), atitudinea agresiva de extindere spre rasarit a NATO avea din faza incipienta germenii de a provoca o reactie a Rusiei, nu tocmai amicala, ceea ce confirma si prevestirile formulate de Kennan, accentuand ca atitudinea fiind strategic logica si nu irationala. Argumentatia merge mai departe in formularea in care denunta mitul unor vechi planuri agresive putiniene, demonstrand ca de fapt actiunea din Crimeeea a fost o riposta brusca la lovitura de stat de la Kiev, pusa la cale cu largul sprijin american, si nicidecum o strategie agresiva anterioara a Kremlinului. El condamna refuzul Occidentului de a accepta ca politica moscovita este formulata in termeni de interese legitime de securitate. Stipuleaza ca sanctiunile economice si presiunile nu vor produce obedienta din partea Rusiei, sustinand ca de fapt este normal deoarece interesele de securitate sunt perfect legitime. Mergand pe o linie total opusa cursului politicii americane si a NATO, teoreticianul sustine ca acceptarea unei Ucraine si a Georgiei ca state nealiniate, i.e. neutre, ar putea afecta imaginea autocreata a puterii americane, insa sutine ca riscul marsarii pe aceasta linie ar fi mult mai periculos. Acceptand ideea ca este dreptul Ucrainei sa faca aliante cu cine doreste in calitatea de stat suveran, ceea ce loveste cel mai mult in imaginea antiruseasca creata pe mapamond, unde rusii nu au dreptul sa se opuna acestei stari de fapt, Mearsheimer sustine ca aceasta este o viziune gresita, chiar o ipocrizie a dublei masuri : " americanii nu accepta ca statele vecine lor ar avea dreptul sa intre in orice alianta ( dovada; nu au admis alianta militara a Cubei cu URSS ), dar pretind ca Rusia ar trebui sa accepte fara murmur alierea Ucrainei sau Georgiei cu SUA. "
Concluzia lui John Mearsheimer este ca, SUA si NATO duc fata de Rusia o politica ce a abandonat realismul in detrimentul unui liberalism internationalist cu valente de extinderea democratiei in lume, unde spune el ; ar fi benefic daca lucrurile ar fi de asa natura, insa exista indicii care vehiculeaza ca lucrurile nu sunt tocmai asa, deoarece megaputerea hegemonica alaturi de a sa alianta tind sa maximalizeze superioritatea economica si militara, insa aceste deziderate periculoase au mai existat si in secolul trecut cu urmarile catastrofale pe care le cunoastem.
i.e. - adica, in latina-id est.
No comments:
Post a Comment