Ne aflăm în al 21-lea an de la aşa numita Revoluţie din
1989, şi dacă aruncăm o privire asupra spectrului vieţii politice, economice,
sociale sau de orice altă natură, vedem că cele mai paupere clase sociale,
recte ţărănimea şi muncitorimea, abia dacă reuşesc să facă faţă provocărilor cotidiene,
acestei crize pe care, clasa politică o anunţă ba că s-a ieşit din ea, ba că
urmează episodul 2, în prelungire.
În aceste zile pe care le trăim şi în aceşti ani scurşi de
la evenimentele optzeciste, s-a împământenit, şi chiar a devenit desuet, demn
de a blama, cu emfază adeseori, tot ce s-a realizat în aşa numita dictatură
comunistă, cum este trecută în manualele de istorie perioada 1945 - 1989.
Unde vreau să ajung, vă veţi întreba, poate, sau care
este scopul acestui articol?
Aşadar, deşi cunosc mai mult din citite decât din cele
trăite această perioadă, încă controversată din istoria recentă, nu putem să
punem la index ce s-a facut, de către cei ce au trăit, muncit şi înfăptuit
atunci. Dacă aş fi un vizitator de pe o planetă imaginară, şi m-aş întoarce în
România exact după aceşti ani de...hai să lăsăm bombastica formulare,
democraţie cu economie de piaţă funcţională, cred că aş avea un rictus sau o
grimasă, la cele ce mi-ar vedea ochii. Ceea ce, cum pomeneam, dictatura
comunistă, a lăsat în urmă în această ţară, totul cu munca, inteligenţa şi
strădania, nimeni altuia, decât a poporului român, şi aici e vorba de sutele de
mii de locuinţe, mii de fabrici, educaţie şi asistenţă medicală gratuite, o
poziţie de naţiune respectată de marile cancelarii ale eşicherului politic
global, mult mai pregnant decât în contemporaneitate, mă pun să privesc prin
ochii acestui vizitator reîntors pe meleagurile carpatice, şi cred, ca să nu
spun aş fi convins, că primul sentiment ce l-ar avea, nu ar fi altul decât
dezolarea. În acest punct al deziluziei, al stării de nesiguranţă, al dezolării
şi deprimării, găsim acele clase sociale pomenite, şi înclin să cred că nu
numai...
Nu sunt un politicianist de profesie, dar uneori gândul mă
duce la lucrarea „Ce-i de făcut?” a celui ce spunea „învăţaţi, învăţaţi şi
iarăşi învăţaţi”, şi cu toate că par desprinse din literatura proletcultistă,
eu cred că, dacă ar fi privite dezbrăcate de coloratură, nu neaparat
ideologică, chiar în această eră post-industrială, ele sunt mai actuale ca
niciodată.
Ca să închei, nu cred sub nici o formă că acea dictatură,
atât de mult blamată, reprezintă o parte întunecată a trecutului apropiat. Ba,
dimpotrivă, cum spuneam, generaţiile anilor 50-90, care au pus osul la
ridicarea acestei ţari, înclin să cred că procentual, peste trei sferturi
dintre ele ar prefera acea societate cu toate tarele ei, dar oricum, nu atât de
dezechilibrată, mincinoasă, flamboaiantă, vândută, de multe ori
anti-naţională...Şi mai las şi domniilor voastre a aduce şi alte epitete
acestei clase politice ce a dus societatea românească actuală într-un marasm
total.
Articol publicat in "Beiuseanul", in aprilie 2011.
No comments:
Post a Comment